Oferte locuri de munca top

Managementul unui proiect imobiliar, contract de 20 mii euro

A fost semnat contractul prin care va fi realizat managementul de proiect pentru un nou ansamblu imobiliar ce va fi dezvoltat într-un cartier din municipiul Cluj Napoca.

Contractul în cauză are valoarea de 20.000 euro plus TVA.

Astfel, dezvoltatorul este STK Properties SA, firmă deținută de fondul de investiții STK Emergent, listat la Bursa de Valori București.

Prestator al contractului pentru furnizarea de servicii profesionale de project management este One Project & Cost Management S.R.L (asociat majoritar Vladimir Nicolae Samoilă).

Contractul vizează ansamblul imobiliar Green Square, din cartierul Bună Ziua din Cluj Napoca.

Acest proiect prevede construirea de locuințe, un parc (care va fi cedat primăriei Cluj-Napoca) și o zonă comercială.

De asemenea, 2.200 mp din teren va fi alocat pentru construirea unei creșe de 1.500 mp care va fi, de asemeena, cedată Primăriei Cluj-Napoca.

Proiectul imobiliar prevede realizarea a 240 de apartamente cu una, două și trei camere în suprafață totală de aproximativ 18.500 mp.

Complexul este prevăzut cu 624 parcări, cu aproximativ 50 de parcări în plus față de necesarul reglementat.

S-a cedat teren Primariei Cluj-Napoca pentru lărgirea străzii Bună Ziua, realizarea unei staţii verzi de autobuz, unei staţii de încărcare electrică, şi a unei staţii de taxi la strada Bună Ziua.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2024

Revista Arena Constructiilor septembrie 2024

Sus