Oferte locuri de munca top

Buftea: Pasaj pietonal si sensuri giratorii vor fluidiza circulatia

Urmează să fie lansată licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a primului pasaj pietonal subteran din orașul Buftea, județul Ilfov.

Documentația de atribuire necesară a fost trimisă la Agenția Națională pentru Achiziții Publice spre avizare, după cum a explicat secretarul de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, Irinel Scrioșteanu.

Pasajul va fi amplasat la intersecția drumului national DN1A (km 19+800) cu Bulevardul Mihai Eminescu.

Vor fi amenajate inclusiv două zone de acces acoperite și închise pe trei laturi, echipate cu două ascensoare exterioare pentru persoane, două scări rulante și două scări fixe.

Sursa de finanțare este prevăzută din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență PNRR.

Durata contractului va fi de 10 luni, din care două luni pentru etapa de proiectare și opt luni pentru etapa de execuție.

După validarea documentației de atribuire, va fi publicat Anunțul de Participare la licitație, în cadrul căruia vom stabili și data de depunere a ofertelor.

Totodată, au fost publicate în SEAP documentațiile de atribuire pentru realizarea a încă două noi proiecte de infrastructură rutieră pentru Buftea, după cum urmează:

– sens giratoriu pe DN1A (km 19+250), la intersecția cu strada Știrbei Vodă (DJ 602) – Lotul I;

– sens giratoriu pe DN 7 (km 17+750), la intersecția cu strada Milano (DJ 602, km 37+100) – Lotul III.

Termenul de depunere a ofertelor pentru aceste două proiecte este 21 octombrie 2024.

Aceste proiecte vor contribui la creșterea siguranței rutiere și a capacității de circulație în zona menționată, precum și la fluidizarea traficului pe drumurile naționale.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2024

Revista Arena Constructiilor septembrie 2024

Sus