Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) va intra în reorganizare, principalele modificări fiind diminuarea numărului de funcții și fuziunea autorităților de management.
Noua structură organizatorică are în vedere sustenabilitatea financiară a României și întărirea capacității administrative a structurilor din cadrul MIPE implicate în managementul programelor finanțate din fonduri europene, conform unui proiect de HG.
Astfel, urmează să fie diminuat numărul următoarelor funcții:
* secretari de stat: de la opt la șase posturi
* subsecretari de stat: de la două posturi la unul
* totalul posturilor în cadrul MIPE: de la 2.343 la 2.166 posturi, exclusiv demnitarii și cabinetele aferente acestora.
De asemenea, reoganizarea va include fuziunea Direcției generale program operațional sănătate și a Direcției generale programe europene capacitatea administrativă în Direcția generală program de sănătate (structură care îndeplinește funcția de Autoritate de Management pentru Program Sănătate 2021-2027, Program Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative 2007-2013) și Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020), prin preluarea personalului în limita posturilor alocate.
De asemenea, personalul POR implicat în evaluare, selecție, achiziții, monitorizare este necesar să fie preluat pentru a realiza verificările în cadrul PCIDIF fără a fi necesară inițierea măsurilor de training on the job, având în vedere domeniul suprasolicitat și faptul că gestionarea proiectelor PCIDIF presupune cunoștințe în domeniul achizițiilor publice, construcțiilor de infrastructură și verificarea IMM-urilor.
În același timp, în anul 2023, PCIDIF a sprijinit POR prin delegarea de personal care a efectuat activități legate de autorizarea la plată a cheltuielilor și control, motiv pentru care preluarea activităților în cadrul POR care implică închiderea programului nu reprezintă o sarcină nouă pentru personalul PCIDIF.
Cele două AM-uri vor fi unificate, cu asumarea tuturor activităților legate de închiderea POR 2014-2020 simultan cu activitățile de lansare a ghidurilor de finanțare și implementarea PCIDIF.
Citiți revista Arena Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023