Urare Craciun 2024

IMM-urile pot accesa fonduri nerambursabile pentru construirea de cladiri

Construirea de clădiri este activitate eligibilă pentru a obține finanțare prin Programul de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii. (procedura atașata la finalul știri)

Alocația financiară nerambursabilă este de maximum 50% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 500.000 lei din valoarea unui credit de investiții contractat la instituția de credit parteneră. Valoarea creditului de investiții solicitat prin program pentru cheltuieli eligibile este de minimum 250.000 lei.

Solicitanții (întreprinderi) pot beneficia de finanțarea nerambursabilă obținută în cadrul

Programului o singură dată pe perioada 2023-2026.

Bugetul alocat pentru implementarea măsurii în anul 2023 este de 54.115.000 lei, numărul estimat de beneficiari pentru anul 2023 fiind de 108.

Bugetul estimat pentru implementarea măsurii în intervalul 2024-2026 este de 77.286.000 lei, numărul estimat de beneficiari pentru această perioadă fiind de 153.

Schema este valabilă până la 31 decembrie 2026, iar plățile în cadrul schemei de minimis vor fi efectuate până la 31 decembrie 2027.

Accesul la finanțare în cadrul programului se face conform principiului primul venit – primul servit.

TOPUL CONSTRUCTORILOR Cei mai mari constructori profita de oportunitatile numeroaselor proiecte de investitii publice

Investiții eligibile

Obiectul finanțării trebuie să se încadreze în una sau mai multe din următoarele categorii eligibile:

* echipamente tehnologice sub forma activelor corporale din categoria mijloacelor fixe (mașini, utilaje și instalații de lucru), aparate și instalații de măsurare, control și reglare și mijloace de transport.

În funcție de tipul beneficiarului, valoarea minimă de intrare a mijloacelor fixe este de 2.500 lei cu TVA (pentru neplătitorii de TVA) și de 2.500 lei fără TVA (pentru plătitorii de TVA):

* echipamente/tehnologii/soluții/sisteme specifice pentru eficientizarea energetică a activității pentru care solicită finanțare;

* tehnologii / echipamente / sisteme / soluții / servicii, etc. de colectare, reciclare, reutilizare a deșeurilor industriale;

* site de prezentare a activității, magazin on-line, cheltuieli înregistrare domeniu fără hosting, cheltuieli de promovare a site-ului / magazinului on-line etc.;

* autoutilitare și autovehicule cu destinație specială;

* achiziționarea de spații de lucru și spații de producție. Valoarea activului ce urmează a fi achiziționat în cadrul Programului se va face pe baza unei evaluări a unui expert evaluator ANEVAR, cu excepția spațiilor mobile de lucru/ producție;

* garanțiile acordate și comisioanele aplicate de instituțiile financiare nebancare creditelor de investiții contractate în cadrul programului;

* două plăcuțe informative obligatorii, sub sancțiunea neacordării AFN, în valoare de minim 10 lei, dar nu mai mult de 500 de lei din valoarea cheltuielilor eligibile, care vor fi plasate astfel:

– una în interiorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (indoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru vizitatori (recepție, secretariat, loc de așteptare etc);

– una în exteriorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (outdoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru clienți, pe lângă spațiul unde se desfășoară activitatea (fațada stradală, intrare în clădire etc).

Schema se aplică pe întreg teritoriul României, în toate cele 8 regiuni de dezvoltare.

 

 

Descărcați aici

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista Arena Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023

Revista Arena Constructiilor nov-dec 2023

Sus