Oferte locuri de munca top

Romania ar putea prelua un port dunarean

Se poartă discuții în vederea achiziționării de către România a unui port la Dunăre. În acest sens au fost organizate întâlniri cu reprezentanții BERD, la care s-a discutat preliminar cu privire achiziția portului, fără a se intra în aspectele tehnice și financiare.

În viitor, urmează să aibă loc discuții tehnice pe tema unui plan de dezvoltare a portului dunărean Giurgiulești din Republica Moldova în vederea atingerii obiectivelor comune a Republicii Moldova și a României, conform unei note de informare.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, precizează faptul că Guvernul României prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii desfășoară un amplu program investițional pentru modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de transport, care prevede alocarea celei mai mari sume din ultimii 30 de ani.

Acest program include cu prioritate investiții cu privire la asigurarea legăturilor din zona Moldova și Dobrogea cu restul țării, cât și din punct de vedere transfrontalier cu Ucraina și Republica Moldova.

Astfel, la nivel strategic se urmărește modenizarea legăturilor rutiere și feroviare aferente coridoarelor TEN-T de la București până la frontierele cu Ucraina și Republica Moldova, precum și extinderea și modernizarea punctelor de trecere a frontierelor menționate.

TOPUL CONSTRUCTORILOR Cei mai mari constructori profita de oportunitatile numeroaselor proiecte de investitii publice

În același timp, este prevăzută dezvoltarea semnificativă a transportului naval atât prin investițiile în porturile maritime și fluviale, cât și în asigurarea conexiunilor acestora cu rețeaua TEN-T.

În acest sens, portul Giurgiulești poate avea un rol strategic în asigurarea fluxurilor de marfă din și către Republica Moldova, fiind complementar porturilor românești aflate în dezvoltare.

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista Arena Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023

Revista Arena Constructiilor nov-dec 2023

Sus