Solplanet x AeroFix

Finantari pentru interventii asupra cladirilor monument istoric

Vor putea aplica în vederea obținerii de finanțare a intervențiilor asupra monumentelor istorice persoanele fizice şi persoanele juridice de drept public sau privat, care au calitatea de proprietar, titular al unui drept de superficie, de concesiune sau de folosinţă pentru o durată mai mare de 25 de ani sau titular al dreptului de administrare a unui monument istoric.

Suma disponibilă pentru demararea acestui apel este de 3 milioane de lei.

Depunerea cererilor de finanțare se va desfășura exclusiv online, începând cu data de 17 noiembrie 2023 pe platforma https://tmi.patrimoniu.ro.

Termenul limită pentru înscrierea proiectelor în sesiunea curentă de finanțare este 14 decembrie 2023.

Apelul se derulează în perioada cuprinsă între data semnării contractului de finanțare și 30 noiembrie 2024.

Finanțarea proiectelor selectate va fi asigurată prin Timbrul Monumentelor Istorice. Beneficiarii trebuie să participe cu proiecte și cofinanțare.

Apelul a fost lansat de Ministerul Culturii, prin Institutul Naţional al Patrimoniului (INP), și vizează punerea în siguranţă a monumentelor istorice aflate în pericol, precum și elaborarea documentaţiilor tehnico-economice ale intervenţiilor asupra monumentelor istorice.

Finanţarea se acordă numai în condiţiile existenţei unor surse de finanţare proprii sau atrase ale beneficiarului finanţării, într-un cuantum care nu poate fi mai mic de 10% din valoarea totală a finanţării solicitate.

Un centru comercial va fi extins cu aproape 3 mii mp

Subprogramele pentru care vor fi acordate finanţări nerambursabile în cadrul acestei sesiuni şi sumele disponibile sunt următoarele:

* subprogramul proiectare – elaborarea documentaţiilor tehnico-economice pentru intervenţii asupra monumentelor istorice, în vederea solicitării de finanţări în viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene (2021-2027) şi în cadrul diferitelor programe naţionale – 1 milion lei;

* subprogramul intervenţii de urgenţă (ante- şi post-dezastru) – 1,5 milioane lei.

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista Arena Construcțiilor nr. 7/octombrie 2023

Revista Arena Constructiilor octombrie 2023

Sus