Oferte locuri de munca top

Autostrada Ploiesti – Buzau: finantarea prin PNRR s-a injumatatit

Finanțarea acordată prin PNRR pentru autostrada Ploiești – Buzău s-a înjumătățit.

Față de valoarea prevăzută în contractul de finanțare, de circa 3,95 miliarde lei, în cel de-al patrulea act adițional la acest contract, fondurile europene alocate prin PNRR se ridică la numai 1,97 miliarde lei.

Aceasta în timp ce valoarea întregului proiect s-a majorat semnificativ.

În contractul de finanțare semnat în 7 iunie anul trecut, valoarea totală a proiectului era de aproape 4,689 miliarde lei.

Însă actul adițional semnat la începutul lunii curente prevede majorarea valorii totale a contractului de finanțare până la 5,397 miliarde lei.

Astfel, valoarea totală a proiectului s-a majorat cu peste 15%.

Dacă în contractul de finanțare semnat anul trecut nu era prevăzută o cofinanțare națională, deja actul adițional nr 4 precizează că aceasta se ridică la peste 2,58 miliarde lei. Diferența de peste 851,11 milioane de lei o reprezintă TVA aferentă.

Legat de aceste modificări, reprezentanții CNAIR ne-au transmis: ”Considerând faptul că alocarea fondurilor pentru proiectele de investiții din componenta PNRR este fixă, creșterea sumelor necesare acoperii cheltuielilor de implementare a proiectelor se va realiza prin creșterea valorii aferentă componentei reprezentând contribuția națională.

Precizăm în acest context faptul că adiționalele la contractele de finanțare semnate reprezintă o practică procedurală, acestea reflectând necesitățile determinate de costurile aferente consultanței, a achiziției terenurilor, a ajustărilor de preț, etc.”

TOPUL DRUMARILOR: Pe trend ascendent, spre un adevarat boom

Pentru autostrada Ploiești – Buzău finanțarea prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) se face în cadrul Pilonului 1 – Tranziția spre o economie verde, Componenta C 4. Transport sustenabil, Reforma R1 – Transport sustenabil, decarbonizare și siguranță rutieră, Investitia I3 – Dezvoltarea infrastructurii rutiere sustenabile pe rețeaua TEN-T, taxarea rutieră, managementul traficului și siguranța rutieră.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2023

Sus