Oferte locuri de munca top

Ce penalitati au fost platite pentru intarzieri in inregistrarile cadastrale

Trei contracte de lucrări de cadastru au avut întârzieri mari în predarea documentelor tehnice finale.

Pentru întârzieri, ANCPI a aplicat penalități și a emis câte un certificat negativ fiecărui contractant care s-a ocupat de aceste lucrări, deși contractele au fost îndeplinite atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ.

În total, aceste contracte au o valoare de 1,3 milioane euro.

Contractele vizează servicii de înregistrare sistematică în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară prin proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților rurale din România”.

UAT Rucăr, județul Argeș – Lot 7

Contractul a fost semnat între ANCPI și societatea Geoter Proiect SRL în luna februarie 2020. Valoarea totală a contractului subsecvent este de 2.744.703 lei fără TVA.

Pentru o parte din servicii s-a depășit termenul prevăzut în graficul de prestare a serviciilor.

Ca urmare a depășirii termenelor contractuale asumate pentru Livrarea 2, ANCPI a aplicat penalități pentru 72 zile de întârziere, în valoare totală de 41.524 lei. Penalitățile au fost încasate.

Pentru Livrarea 3, ANCPI a aplicat penalități pentru 63 zile de întârziere, în valoare totală de 20.749 lei, acestea fiind încasate în luna august a acestui an.

Poienile de sub Munte, județul Maramureș  – Lot 115

ANCPI a semnat acest contract cu societatea Mastercad Topo SRL în luna octombrie 2020. Valoarea contractului este de 3.580.046 lei fără TVA.

Ca urmare a depășirii termenelor contractuale asumate pentru Livrarea 2 au fost calculate și încasate penalități pentru 15 zile de întârziere, în valoare de 12.919 lei.

Ansamblu cu 380 de unitati locative, autorizat

Pentru Livrarea 3, ANCPI a calculat penalități pentru 35 de zile de întârziere, în valoare de 15.036 lei. Penalitățile au fost încasate.

UAT Salva, județul Bistrița-Năsăud  – Lot 28

Contractul a fost atribuit firmei Dani Building SRL în luna iulie 2021, la valoarea de 283.453 lei fără TVA.

Pentru întârzierile în Livrarea 2, ANCPI a aplicat și încasat penalități în cazul unor livrări parțiale:

– pentru 119 zile de întârziere, în valoare totală de 3.091 lei.

– pentru120 zile de întârziere, în valoare totală de 1.524 lei.

– pentru 116 zile de întârziere, în valoare totală de 8.124 lei.

– pentru 132 zile de întârziere, în valoare totală de 1.968 lei.

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2023

Revista Arena Constructiilor mai 2023

Sus