Oferte locuri de munca top

Pe Autostrada Moldovei sunt mobilizați circa 3.000 de oameni si peste 1.150 de utilaje

Aproape 3.000 de oameni și peste 1.150 de utilaje sunt mobilizate pe cele 6 loturi ale Autostrăzii Moldova pentru care au fost emise ordinele de începere a lucrărilor.

Dintre acestea, pe patru loturi constructorul român UMB lucrează cu peste 2.300 de oameni și 875 de utilaje.

Aceste numere vor crește pentru că în anul curent se va lucra pe toate cele 13 loturi, de la Ploiești la Pașcani, care însumează circa 320 de km.

Contractele de execuție au fost semnate pentru toate loturi, excepție făcând Pietroasele – Buzău care a fost întârziat de mai multe contestații. Pentru acest lot reprezentanții CNAIR estimează că în cursul lunii mai va fi desemnat câștigătorul, ofertele depuse fiind în reevaluare conform deciziilor instanței și CNSC. Asta dacă în timpul perioadei de reevaluare a ofertelor nu vor mai fi depuse alte contestații.

Deja pe Autostrada Moldovei se lucrează pe 6 loturi, iar pentru alte 6 au fost emise în această primăvară autorizațiile de construire și urmează să înceapă execuția lucrărilor.

Proiectul autostrăzii Ploiești – Pașcani are o valoare totală, dată de suma contractelor semnate, de peste 3,88 miliarde de euro (Lotul Pietroasele – Buzău fiind inclus, în acest calcul, cu valoarea estimată).

Prețul mediu per kilometru este de peste 12 milioane de euro.

Pe Autostrada Moldovei cel mai devreme ar urma să circulăm în trimestrul II anul viitor de la Ploiești (Dumbrava) la Pietroasele.

După lotul pentru care nu este încă semnat contractul de execuție a lucrărilor sunt cele 10 loturi atribuite constructorului băcăuan UMB, de la Buzău la Pașcani. Acestea sunt în diverse etape de execuție, pe care le vom detalia mai jos.

Având în vedere ritmul susținut de lucru al UMB, autoritățile speră ca loturile să fie date în trafic chiar mai devreme decât termenul stabilit prin contracte.

De la Pașcani la Siret

Mai departe, pentru traseul Pașcani – Suceava – Siret sunt în curs de elaborare studiile de fezabilitate și proiectele tehnice de execuție pentru drum expres.

La începutul lunii aprilie anul acesta a fost majorată cu 17,5% valoarea contractului semnat în septembrie 2020 pentru Pașcani – Suceava. Acesta avea termenul contractual de finalizare septembrie 2022.

La fel a fost majorată anul acesta și valoarea contractului pentru elaborare SF și proiect tehnic de execuție pentru drumul expres Suceava – Siret. De asemenea, și termenul de finalizare pentru acest contract (septembrie 2022) a fost depășit.

Ambele contracte sunt încheiate cu aceeași firmă, Search Corporation.

 

 

AUTOSTRADA PLOIEȘTI – BUZĂU

Lot 1 Dumbrava – Mizil, km 0+000 – km 21+000 (21 km)

Stadiul lucrărilor era de 9,10% la începutul lunii aprilie. Lucrările sunt în termenul programat, antreprenorul Asocierea Impresa Pizzarotti & C. S.P.A. – Pizzarotti SA – Retter Projectmanagement SRL a transmis către CNAIR raportul privind utilitățile suplimentare identificate pe traseul autostrăzii.

Ordinul de începere a execuției lucrărilor a fost dat pe 22 august anul trecut iar lucrările ar trebui finalizate în august 2024.

Antreprenorul lucra cu 295 de oameni și 124 utilaje.

Acest lot include și construirea a 14 poduri și a unui pasaj de o complexitate tehnică ridicată, în lungime de 550 m.

Valoarea contractului este de circa 1,47 miliarde de lei, fără TVA.

Lot 2 Mizil – Pietroasele, km 21+000 – km 49+350 (28,35 km)

La 7 luni de la începere, lucrările au ajuns la un stadiu de circa 13% la începutul lunii aprilie.

Antreprenorul, asocierea Coni SRL (lider de asociere) – Trace Group Hold PLC, ”trebuie să crească ritmul de lucru din șantier pentru a recupera întârzierile față de graficul de lucrări”, sunt de părere reprezentanții CNAIR.

Antreprenorul avea angajat pe teren un personal ce ajungea la 269 de oameni, precum și 154 de utilaje.

Acestuia i-a fost predat amplasamentul lucrării în august anul trecut. Au fost realizați indicatorii aferenți primului punct de referință, dintre cele opt stabilite de CNAIR, a fost transmis raportul privind utilitățile suplimentare identificate pe traseul autostrăzii.

Lucrările ar trebui să fie gata în aprilie 2024.

Contractul de lucrări are o valoare de circa 1,25 miliarde lei, fără TVA.

Lot 3  Pietroasele – Buzău, km 49+350 – km 63+250 (13,9 km)

Ultimul câștigător desemnat a fost asocierea de firme turcești condusă de Nurol, dar Curtea de Apel a admis să fie reevaluată oferta asocierii condusă de Danlin XXL.

O nouă contestație a Danlin XXL privind o solicitare de clarificări a fost respinsă de CNSC la începutul lunii aprilie.

TOPUL DRUMARILOR

AUTOSTRADA BUZĂU – FOCȘANI

Contractele pentru cele patru tronsoane ale Autostrăzii Buzău – Focșani au fost atribuite asocierii SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL, iar la două tronsoane din asociere face parte și Intertranscom Impex SRL Bacău.

Tronson 1 Buzău – Vadu Pașii, km 0 + 000 – km 4 + 600 (4,6 km)

Stadiul lucrărilor era de 5% în aprilie, ordinul de începere a execuției fiind emis la începutul lunii decembrie 2022. Lucrările ar trebui să fie terminate în trimestrul III 2024.

Antreprenorul lucra cu 605 de oameni și 248 de utilaje.

Proiectul prevede și realizarea a patru poduri/pasaje/viaducte și unui nod rutier.

Valoarea contractului este de peste 689 milioane lei, fără TVA.

Tronson 2 Vadu Pașii  – Râmnicu Sărat, km 4+600 – km 35+400 (30,8 km)

Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în 6 februarie 2023, iar stadiul a ajuns la 3%, potrivit CNAIR.

În prima săptămână din aprilie constructorul a așternut peste trei kilometri de asfalt pe sectorul care face joncțiunea între tronsoanele 2 și 3 ale Autostrăzii Buzău – Focșani, în prezența a numeroși oficiali ai Guvernului.

Antreprenorul avea pe teren 570 de lucrători și 234 de utilaje.

Contractul are valoarea de peste 2,78 miliarde lei, fără TVA.

Tronson 3 Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni, km 35+400 – km 71+500 (36,1 km)

Pe tronsonul 3 se execută lucrări din data de 10 februarie 2023. Finalizarea lor este programată pentru trimestrul II 2025.

Reprezentanții CNAIR apreciază că stadiul lucrărilor a ajuns la 3%.

Antreprenorul avea angajat pe teren un personal de 560 de oameni și 219 utilaje.

Valoarea contractului este de circa 1,47 miliarde lei, fără TVA.

Tronson 4 Mândrești Munteni – Focșani Nord, km 71+500 – km 82+440 (10,94 km)

Execuția lucrărilor a demarat în decembrie 2022, iar finalizarea lor este programată pentru trimestrul III 2024.

Stadiul lucrărilor era de 6% la începutul lunii aprilie, conform situației CNAIR. Antreprenorul lucra pe teren cu 605 de lucrători și erau folosite 174 de utilaje.

Contractul prevede și realizarea a șapte poduri/pasaje/viaducte și a două noduri rutiere.

Valoarea lui este de peste 763,72 milioane lei, fără TVA.

AUTOSTRADA FOCȘANI – BACĂU

Cele trei tronsoane ale Autostrăzii Focșani – Bacău vor fi realizate tot de asocierea Spedition UMB SRL – SA&PE Construct SRL – Tehnostrade SRL.

Tronson 1 Focșani – Domnești Târg, km 0+000 – km 35+600 (35,6 km)

În data de 27 martie 2023 a fost emisă autorizația de construire, ce cuprinde pe lângă lucrări de drum și realizarea de poduri, noduri (Tișița, Pufești), drumuri locale, precum și lucrări de consolidare.

Valoarea lucrărilor autorizate se ridică la circa 2,67 miliarde lei, fără TVA.

Durata de execuție este prevăzut să fie de 2 ani și jumătate.

Tronson 2 Domnești Târg – Răcăciuni, km 35+600 – km 74+380 (39,08 km)

Amplasamentul lucrărilor se află pe teritoriul unităților administrative Adjud, Pufești, Păunești și Ruginești din județul Vrancea, precum și al Sascut, Valea Seacă, Parava, Orbeni și Răcăciuni din județul Bacău.

Autorizația de construire a fost emisă în 6 aprilie 2023. Durata de execuție este stabilită la 2 ani și jumătate.

Valoarea lucrărilor autorizate este de peste 2,8 miliarde lei, fără TVA.

Tronson 3 Răcăciuni – Municipiul Bacău, km 74+380 – km 95+902 (21 km)

Tot în data de 6 aprilie a acestui an a fost emisă autorizația de construire și pentru tronsonul 3, durata de execuție fiind, de asemenea, de 2 ani și jumătate.

Amplasamentul lucrărilor este situat pe teritoriul unităților administrativ teritoriale Răcăciuni, Cleja, Faraonu și Nicolae Bălcescu, județul Bacău.

Valoarea lucrărilor autorizate este de peste 1,89 miliarde lei fără TVA.

AUTOSTRADA BACĂU – PAȘCANI

Pentru toate cele trei loturi ce formează Autostrada Bacău – Pașcani, contractele de execuție a lucrărilor au fost semnate de CNAIR cu asocierea  Spedition UMB SRL – SA&PE Construct SRL –Tehnostrade SRL.

Lot 1, km 0+000 – km 30+300 (30,3 km)

Pe 21 martie a fost emisă autorizația de construire pentru acest lot.

Lucrările se vor derula pe teritoriul UAT-urilor Săucești, Ițești, Berești – Bistrița, Filipești (județul Bacău) și Moldoveni, Secuieni, Trifești , Horia (județul Neamț).

Valoarea lucrărilor autorizate este de aproape 1,83 miliarde lei fără TVA.

Contractul prevede 2 ani și jumătate pentru execuția lucrărilor.

Pe lângă lucrările de drum (structură rutieră, terasamente, etc) vor fi executate și 22 de pasaje, 12 poduri, 1 viaduct, 10 structuri casetate pentru trecerea animalelor

Lot 2, km 30+300 – km 49+299  (18,999 km)

Tot pe 21 martie a primit autorizația de construire și Lotul 2, pentru care lucrările se vor desfășura pe teritoriul UAT-urilor Trifești, Horia, Dulcești, Cordun, Săbăoani și Gherăești din județul Neamț.

Valoarea lucrărilor autorizate este de peste 1,44 miliarde lei, fără TVA

Proiectul prevede și execuția a trei noduri rutiere: Roman Vest, Roman Nord și Săbăoani.

Lot 3, km 49+299 – km 77+393 (28,094 km)

Acesta este cel mai scump dintre cele trei loturi ale autostrăzii Bacău – Pașcani.

Autorizația de construire a fost emisă pe 13 aprilie anul acesta, începerea lucrărilor fiind prevăzută pentru data de 2 mai.

Traseul se află pe teritoriul administrativ al UAT-urilor: Mircești, Hălăucești, Mogoșești- Siret, Stolniceni-Prăjescu și Pașcani din județul Iași.

Valoarea lucrărilor autorizate este de peste 1,98 miliarde lei, fără TVA.

Durata de execuție prevăzută în contract este de 2 ani și jumătate.

Pe lângă lucrări de drum (terasamente, structuri rutieri, etc), de artă: poduri, pasaje (pe autostrada, pe drumuri locate, la noduri) urmează să fie realizate și trei noduri rutiere: Mogoșești Siret, Nod Rutier Autostrada – Autostrada Târgu Mureș – lași și Nod Rutier Pașcani.

Sus