Roibu Magdalena, Schoenherr Press online
Pentru o companie, implicarea într-un proces penal poate însemna, pe lângă riscurile inerente, și indisponibilizarea unor resurse generatoare de venituri. Astfel, măsurile asigurătorii dispuse de către organele judiciare penale, procuror/ judecător/ instanța de judecată în cursul procesului pot genera dezechilibre majore asupra bunei desfășurări a afacerii, afectând evoluția companiei.
În practică, absența unei reacții eficiente pentru ridicarea/ restrângerea acestor măsuri poate conduce la situații în care o companie să fie „condamnată” la insolvență mult înainte de a fi condamnată sau achitată în procesul penal în care este parte.
Ce sunt și când se instituie măsurile asigurătorii în procesul penal?
Măsurile asigurătorii (sechestrul, care se poate materializa sub forma unor ipoteci și popriri) funcționează ca garanții de plată a unui prejudiciu estimat, generat de infracțiunea ce face obiectul procesului penal. Acestea pot fi instituite încă din faza urmăririi penale. În baza lor, pot fi indisponibilizate temporar bunuri mobile (inclusiv sume de bani) și/sau imobile care aparțin unor persoane ce dețin anumite calități în procesul penal.
O companie care este suspect, inculpat, parte responsabilă civilmente în procesul penal, sau considerată terț de rea-credință într-un astfel de caz, are șanse mari să își vadă bunurile sechestrate sau poprite. Aceasta situație intervine obligatoriu, conform legii penale, în cazul unor infracțiuni precum evaziunea fiscală, spălarea de bani, respectiv infracțiuni de corupție. În plus, organele judiciare pot lua măsuri asigurătorii oricând apreciază că acestea se impun pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor de către companie sau management.
Cât timp pot fi menținute măsurile asigurătorii și când trebuie verificate acestea?
Deși sunt măsuri procesuale cu caracter eminamente provizoriu, măsurile asigurătorii pot subzista suficient de mult asupra bunurilor companiei, încât să blocheze activitatea de afaceri sau chiar să producă prejudicii ireversibile. Pentru a defini un orizont de timp, este suficient să menționam că, în sistemul de justiție penală din România, dosarele având ca obiect infracțiuni economico-financiare durează, în medie, între 5 și 10 ani.
În acest timp, aflată în imposibilitatea de a accesa bunurile ce fac obiectul măsurilor asigurătorii, compania se poate confrunta cu situații greu de gestionat economic, precum dificultăți în a plăti salariile, a onora unele contracte cu partenerii de afaceri, a derula investiții, sau devalorizarea unor imobile proprietatea companiei, aspecte care pot atrage riscul intrării în insolvență.
În materie procesual-penală, anul 2021 a adus o modificare legislativă extrem de importantă în materia măsurilor asigurătorii, gândită tocmai pentru a restrânge impactul negativ al acestora asupra dreptului de proprietate al persoanelor vizate de aceste măsuri.
Astfel, organele judiciare penale au obligația ca, ulterior instituirii măsurilor asigurătorii, să verifice periodic dacă mai sunt de actualitate rațiunile care au determinat notarea de ipoteci sau poprirea sumelor de bani. Trebuie precizat că această obligație este incidentă atât în cauzele penale aflate pe rol la momentul intervenției modificării legislative, cât și celor care au debutat ulterior.
Aceste verificări sunt efectuate obligatoriu în cursul urmăririi penale, la un interval de maxim 6 luni de la luarea măsurilor asigurătorii, respectiv la un interval de maxim 1 an de când au fost dispuse, în cursul celorlalte faze procesuale. Urmare a acestor verificări, măsurile asigurătorii respective se pot menține, restrânge sau extinde, dar, în egală măsură, acestea pot fi ridicate.
Ce poate face compania pentru a-și recupera (mai repede) accesul la bunurile indisponibilizate?
În anumite situații, inițiativa restrângerii sau ridicării măsurii asigurătorii o poate avea chiar compania, cu condiția de a proba existența unei garanții de plată validă și suficientă la momentul formulării cererii în fața organului judiciar care a dispus măsura.
În ipoteza în care organele judiciare resping o astfel de cerere sau dacă, urmare a verificărilor periodice, acestea apreciază că se impune menținerea măsurilor asigurătorii, partea interesată are dreptul de a formula contestație. Termenele sunt scurte, respectiv de 48 de ore sau de 3 zile de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare, în funcție de etapa procesuală în care se contestă decizia. E important de reținut faptul că această cale de atac nu suspendă punerea în executare a măsurii asigurătorii.
Dacă procesul penal a fost finalizat printr-o soluție de clasare ori de încetare a procesului penal, măsurile asigurătorii se pot menține în continuare, însă o eventuală cerere privind constatarea încetării de drept a acestora (după expirarea unui termen de 30 de zile) va fi de competența instanței civile, instanța penală fiind dezînvestită cu soluționarea cererii.
În concluzie, măsurile asigurătorii dispuse în materie penală pot constitui o sursă majoră de dezechilibru în activitatea companiilor, în anumite situații putând genera perturbări grave ale operațiunilor curente, chiar până la închiderea afacerii. Vestea bună este că există soluții prin care companiile pot contracara sau restrânge, în timp util, efectele negative ale acestor măsuri procesuale, existând inclusiv posibilitatea pentru companii de a contribui activ la ridicarea lor.