Oferte locuri de munca top

Constructorii austrieci au obtinut anul acesta contracte de peste jumatate de miliard de euro

Companiile austriece Strabag SRL și Porr Construct SRL sunt printre cei mai mari câștigători ai contractelor publice atribuite pentru execuția lucrărilor de infrastructură din țara noastră.

Anul acesta a fost foarte bun pentru constructorii austrieci care până acum au obținut contracte mari a căror valoare cumulată este de peste jumătate de miliard de euro, mai precis 616 milioane de euro.

Am monitorizat numai contractele mari, de peste 5 milioane lei fără TVA, semnate în cursul acestui an și publicate pe SEAP până în prezent.

Astfel, Strabag a obținut contracte mari în valoare cumulată de aproape 283 milioane de euro. La aceste contracte se adaugă și cele câștigate de Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj SA deținută în proporție de 98,6% de Strabag SRL și 1,4% de Ministerul Transporturilor. Antrepriza a semnat anul acesta contracte de peste 93 milioane de euro.

De asemenea, Porr Construct a semnat în cursul acestei an contracte în valoare totală de aproape 240 milioane de euro.

De altfel, și anul trecut a fost foarte bun pentru constructorii austrieci.

În Topul Constructorilor, realizat de ARENA Constructiilor, Strabag SRL ocupă locul 2 iar Porr Construct SRL locul 3, în baza cifrelor de afaceri aferente anului trecut.

Anul trecut firmei Porr Construct i-a fost atribuit contractul de peste 339 milioane de euro pentru Sectiunea 4: Tigveni – Curtea de Arges din Autostrada Sibiu-Pitești.

Strabag a primit contractul de peste 110 milioane de euro pentru Legătura Centura Oradea – Autostrada A3 (Biharia).

Toate tronsoanele unui proiect rutier au primit autorizatie de construire

 

Contracte de investiții publice obținute de Strabag SRL anul acesta

Autoritate contractanta Data semnarii contractului Denumire contract Valoarea contractului (lei, fără TVA)
Ministerul Apararii – Unitatea Militara 02523 2/8/2022 Contract de servicii de proiectare si execuție lucrări 28,128,146.75
Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. 3/24/2022 Consolidare DN 7 km 246+500 – km 251+025 27,678,798.59
R.A. Aeroportul Iasi 5/9/2022 Servicii de proiectare faza PT, DDE, documentatii tehnice necesare in vederea obtinerii avizelor/acordurilor/autorizatiilor, asistenta tehnica din partea proiectantului ,verificarea tehnica de calitate a proiectului si a detaliilor de executie precum si executia lucrarilor pentru obiectivul de investitii ” Dezvoltarea Aeroportului International Iasi -Extinderea terminalelor de pasageri si a facilitatilor de parcare la Aeroportul International Iasi” – Extras din SF – Modulul 1 ” 327,949,984.00
Judetul Giurgiu 5/25/2022 „Modernizare DJ 412D, Bucșani (DN 61) – Malu Spart (DJ 601), km 0+000 – 7+820;7,820 km” – proiectare lucrări rest de executat (PAC, PT, DE) și execuție,” 8,433,423.03
Ministerul Apararii – Unitatea Militara 02523 10/12/2022 Acord contractual pentru contractul de servicii de proiectare și execuție lucrări 389,757,490.90
Municipiul Medias 7/8/2022 „Reabilitare/Modernizare strada Ighișului” COMPONENTA B în cadrul proiectului „Îmbunătățirea calității vieții și a mediului urban în municipiul Mediaș – I” cod SMIS 125653 16,605,837.62
Orasul Predeal 10/5/2022 Servicii de elaborare Proiect Tehnic, Detalii de Executie, Documentatie Tehnica pentru obtinerea Autorizatiei de Construire, obtinere avize si acorduri, Caiet de Sarcini; Asistenta Tehnica din partea proiectantuluii si executia lucrarilor de „Consolidare si reabilitare pasaj peste calea ferata, strada Libertatii, oras Predeal, judetul Brasov” 5,555,440.88
Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. 10/31/2022 Proiectare si Executie „Autostrada Brasov – Targu Mures – Cluj – Oradea – Sectiunea 2A: Ogra – Campia Turzii, Lot 3: Chetani – Campia Turzii” – Relicitare 420,347,903.86
Municipiul Giurgiu 7/8/2022 Execuție lucrări pentru proiectul “Modernizarea infrastructurii de transport public pe coridorul de mobilitate urbană central al municipiului Giurgiu” 31,830,323.50
Compania Nationala de Investitii SA 9/27/2022 Proiectare, asistenta tehnica din partea proiectantului si executia de lucrari pentru obiectivul de investitii: „Construire corpuri de cladire Universitatea de Medicina si Farmacie <<Victor Babes>> Timisoara, comuna Ghiroda, judetul Timis” 93,856,877.85
Municipiul Giurgiu 10/18/2022 execuție lucrări pentru proiectul “modernizarea infrastructurii de transport public pe coridorul de mobilitate urbană vestic al municipiului Giurgiu 40,703,926.30
Judetul Covasna 11/2/2022 „Reabilitare pod DJ 113 peste râul Olt km 36+301 și modernizare drum județean DJ 113 km 35+050- km 37+397, Bixad – Gara CFR Bixad”Contract 9,789,605.03
total lei 1,400,637,758.31
total euro 282,957,122.89

 

Contracte de investiții publice obținute de Porr Construct SRL anul acesta

Autoritate contractanta Data semnarii contractului Denumire contract Valoarea contractului (lei, fără TVA)
Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti SA 12/8/2022 Proiectare si executie lucrari pentru realizarea obiectivului de investitii ”Sistematizarea suprafetei de miscare a AIHCB in vederea cresterii capacitatii operationale si asigurarii conformarii cu prevederile Reg. 139/2014 – Etapa I 307,967,842.92
Consiliul Judetean Arad 10/13/2022 Acord contractual pentru contractul de proiectare si executie de lucrari pentru obiectivul de investitii Varianta Ocolitoare a Municiliului Arad-Est, Jud. Arad 259,549,366.15
Constanta South Container Terminal SRL 3/31/2022 Contractul executie lucrari: lucrari de infrastructura portuara prevazute prin proiectul “Modernizarea si dezvoltarea capacitatii portului Constanta – dezvoltarea infrastructurii portuare in zona de dezvoltare A, Mol II-S Port Constanta Sud prin extinderea platformei portuare dacilitand transportul multimodal” 247,761,163.59
Municipiul Resita 05.04.2022 Achizitia de lucrări de execuție a proiectului P2- „Modernizarea transportului public electric și amenajarea infrastructurii de transport nemotorizat în municipiul Reșița – faza 2 – cod SMIS 127264” 114,910,105.20
Municipiul Resita 05.04.2022 Achizitia de lucrări de execuție a proiectului P1- „Modernizarea transportului publicelectric și amenajarea infrastructurii de transport nemotorizat în municipiul Reșița – faza 1 – cod SMIS 127262” 109,950,128.14
Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. 4/12/2022 Acord-cadru lucrări de întreținere periodică – covoare asfaltice – D.R.D.P. Timișoara – S.D.N. Arad, perioada anul I – anul IV 79,914,720.00
Municipiul Alba Iulia 11/24/2022 Lot 2: Reabilitare infrastructura retea majora de transport public urban din Municipiul Alba Iulia, care cuprinde strazile: Ardealului, Tudor Vladimireascu, Turnatoriei si Cabanei 29,068,366.99
Ministerul Apararii – Unitatea Militara 02547 Bucuresti 11/3/2022 2008-I-727 Fetești „Infrastructură bază aeriană-zona operaţională în cazarma 727 Feteşti ” – Rest de executat: 28, 3A, 06, 13, 17, 28a, 28b, și 29. 18,651,606.53
Orasul Nadlac 8/12/2022 “Modernizare strazi in orasul Nadlac, judetul Arad” 7,790,414.87
Comuna Bezdead 9/12/2022 “Modernizare drumuri de interes local in comuna Bezdead, Judetul Dambovita, Ulitele Tunari, Voinari, Vasiliu, Filian, Motoc, Baidac, Ciuca, Usurelu, Ionescu, Mieilica, Dos, Colnic, Valea Gioni, Craciun” 6,364,994.74
total lei 1,181,928,709.13
total euro

238,773,476.59

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie  2022

Sus