Oferte locuri de munca top

Furnizorii vor putea intarzia raportarea contractelor cu prosumatorii

Furnizorii de energie electrică care au contracte de vânzare-cumpărare a energiei electrice produsă de prosumatori trebuie să transmită lunar, până cel târziu în ultima zi din luna următoare celei de raportare, către ANRE, informații privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu prosumatorii.

ANRE a propus ca termenul de raportare a datelor solicitate pentru luna iulie să fie prelungit până la data de 30 septembrie, prin excepție de la termenul prevăzut în ordinul inițial.

O aplicație informatică accesibilă direct din site-ul ANRE a fost dezvoltată pentru colectarea datelor privind contractele de vânzare-cumpărare a energiei electrice produse de prosumatori.

Aplicația informatică va fi disponibilă pentru testare în cursul lunii septembrie și va permite utilizatorului transmiterea seturilor de date aferente informaţiilor solicitate.

Raportarea datelor de către titularii de licenţă pentru activitatea de furnizare a energiei electrice care au încheiate/încheie contracte de vanzare-cumparare a energiei electrice produse de către prosumatorii, se realizează conform formatului prevăzut în următoarele Machete:

* conform machetei prevăzută în Anexa nr. 8.2 (Ordinului ANRE nr. 52/2021), pentru prosumatorii care deţin capacităţi electrice de producere a energiei pentru electrice din surse regenerabile de energie cu putere instalată de cel mult 200 kW şi care beneficiază de compensare cantitativă;

* conform machetei prevăzută în Anexa nr. 8.3, pentru prosumatorii care deţin capacităţi electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie cu putere instalată cuprinsă între 200 şi 400 kW şi care beneficiază de regularizare financiară pentru toate contractele;

* conform machetei prevăzută în Anexa nr. 8.4, indiferent de puterea electrică instalată pe loc de consum, pentru contracte bilaterale negociate direct pentru vânzarea energiei electrice.

 

 

 

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 5/ iulie-august 2022


Etichete:
Sus