Oferte locuri de munca top

Comertul cu ridicata, cresteri semnificative

Comerțul cu ridicata continuă să crească, stimulând cererea de spații de depozitare.

Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata a înregistrat în luna august o creștere față de luna precedentă, cu 3,9% ca serie brută și cu 3,4% ca serie ajustată, potrivit celor mai recente date ale INS.

Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, creștere este de 29,8% ca serie bruă și de 26,6% ca serie ajustată.

În perioada ianuarie – august 2021, cifra de afaceri din comerțul cu ridicata a fost mai mare cu 19,1% serie brută fașă de perioada similară a anului trecut. Ca serie ajustată creșterea a fost de 16%.

August comparativ cu iulie

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, serie brută, în luna august, comparativ cu luna precedentă, în termeni nominali, a crescut, pe ansamblu, cu 3,9%, datorită creșterii:

– cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+21,3%),

– comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+5,9%),

– comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+5,8%),

– comerţul cu ridicata nespecializat (+4,5%) şi

– din comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+1,2%).

Scăderi au înregistrat:

– comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (-8,4%),

– activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (-5,1%) şi

– comerţul cu ridicata specializat al altor produse (-0,6%).

August 2021 comparativ cu august 2020

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna august 2021, comparativ cu luna august 2020, în termeni nominali, a crescut, pe ansamblu, cu 29,8%, datorită creșterii cifrei de afaceri din:

– comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+103,3%),

– comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+33,2%),

– comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+28,6%),

– activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (+18,2%),

– comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+17,7%),

– comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului 3/4 (+17,4%)

-comerţul cu ridicata nespecializat (+16,7%).

Comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii a scăzut cu 6,4%.

Perioada 1 ianuarie – 31 august 2021 comparativ cu perioada similară 2020

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata ca serie brută, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2021, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 31 august 2020, în termeni nominali, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 19,1%, datorită creșterii comerţului cu ridicata al:

– produselor agricole brute şi al animalelor vii (+29,5%),

– comerţului cu ridicata specializat al altor produse (+24,0%),

– comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+22,8%),

– comerţului cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+17,4%),

–  comerţului cu ridicata nespecializat (+17,3%),

– comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+12,4%),

–  activităţilor de intermediere în comerţul cu ridicata (+10,0%) şi

–  comerţului cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+6,9%).

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/octombrie 2021

Sus