Vor fi acordate fonduri europene pentru Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” din Botoșani, în valoare de peste 4 milioane de euro.
Proiectul „Modernizarea Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii «Mihai Eminescu»” a fost selectat de către Consiliul ADR Nord-Est printre cele patru proiecte din județele Moldovei pentru care finanțarea documentațiilor pentru atragerea fondurilor europene va fi asigurată prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020 – domeniul „Infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv obiective de patrimoniu cu potențial turistic”.
Modernizarea urmărește atât reabilitarea exterioară, cât și a obiectivelor de patrimoniu. Reabilitarea exterioară va presupune următoarele:
* un sistem modern de iluminat;
* amenajare peisagistică;
* reabilitarea aleilor;
* instalarea unui mobilier stradal;
* realizarea unei copertine pentru amfiteatrul exterior.
Reabilitarea obiectivelor de patrimoniu presupune modernizarea sistemului de încălzire și anveloparea clădirii muzeului tematic.
Suma solicitată pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice necesare realizării investiției – întocmirea studiilor de specialitate, a expertizelor tehnice, a proiectului tehnic, a avizelor, dar și cele pentru verificarea tehnică de specialitate a documentației – este de aproximativ 736 de mii de lei. Acești bani vor fi asigurați în proporție de 98% prin POAT.
Proiectul, estimat la peste 4,1 milioane de euro, va fi finanțat din Programul Operațional Regional Nord-Est 2021-2027.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020