Oferte locuri de munca top

Declaratiile de Mediu, prin posta sau curierat

Pentru a solicita informații sau a depune documente la Administrația Fondului pentru Mediu, începând de ieri trebuie folosit telefonul, e-mailul sau posta. A fost suspendat accesul vizitatorilor în instituție până la data de 31 martie 2020. Acest termen poate fi prelungit, în funcție de evoluția situației la nivel national a răspândirii virusului COVID-19.
În consecință, cetățenii se pot adresa instituției doar prin telefon, e-mail sau corespondență poștală, la adresa: Splaiul Independenței nr. 294, Corp A, Sector 6 București, cod poștal: 060031.

De asemenea, a fost suspendată activitatea cu publicul la nivelul Biroului Asistență Contribuabili și Proceduri Fiscale din cadrul AFM până la data de 31 martie 2020, cu posibilitate de prelungire, în funcție de evoluția situației la nivel național.
În aceste condiții:

* transmiterea declarațiilor privind obligațiile la Fondul pentru mediu se va face exclusiv prin servicii poștale, servicii de curierat sau prin intermediul serviciului ”Depunere declarații on-line”;

* eliberarea certificatelor de atestare privind obligațiile la Fondul pentru mediu se va face exclusiv prin transmiterea acestora la sediul solicitantului prin servicii poștale sau servicii de curierat;

* acordarea de asistență contribuabililor la Fondul pentru mediu se va face exclusiv prin telefon, e-mail și informări pe site-ul instituției.
Salariații Biroului Asistență Contribuabili și Proceduri Fiscale vă stau în continuare la dispoziție la următoarele date de contact: 021.317.86.15, int. 168; 0372.560.551; asistenta@afm.ro

Pentru ca activitatea de informare să fie eficientă, AFM insistă ca persoanele să contacteze Administrația doar la numărul de telefon/e-mailul alocat domeniului de activitate al instituției care corespunde, punctual, nevoii de informare.

 

 

 

Citiți și:

Teren din centrul unui municipiu, in pregatire pentru spatii multifunctionale

Proiect cu circa 100 de locuinte, in planurile unor investitori belgieni

Viitoare Academie de fotbal, pe un teren de 8 ha

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2020


Etichete:
Sus