Oferte locuri de munca top

CNI a suspendat efectuarea receptiilor la terminarea lucrarilor

Compania Națională de Investiții a suspendat procesul de efectuare a recepțiilor la terminarea lucrărilor pentru obiectivele finalizate până la data de 31 martie 2020. Aceasta în contextul riscului de răspândire a infecției cu COVID19 și adoptării măsurilor stabilite prin Hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Termenul stabilit este posibil să fie prelungit în funcție de evoluția situației la nivel national.

De asemenea, începând de astăzi până pe 31 martie 2020, în cadrul CNI se limitează accesul persoanelor străine în instituție.

Au fost luate următoarele măsuri:

* Toată corespondența privind obiectivele de investiții sau orice altă activitate a societății (solicitări, situații de lucrări, facturi, rapoarte de activitate etc.) va fi transmisă de beneficiari sau operatori economici (aflați sau nu în relație contractuală cu CNI), fie prin intermediul poștei electronice (format scanat pe email office@cni.ro) fie prin intermediul serviciilor de curierat sau poștă;

* Documentele vor fi înregistrate în cadrul registraturii, iar pe baza numărului propriu de adresă depus spre înregistrare la CNI, se poate verifica online stadiul solicitării la secțiunea Verifică stadiu document;

* Operatorii economici sau beneficiarii se pot deplasa la sediul CNI în situații excepționale sau dacă sunt convocați de reprezentanții CNI cu acordul conducerii instituției;

* Reuniunile comisiilor și comitetelor în cadrul instituției se suspendă cu excepția celor pentru care se obține aprobarea prealabilă a conducătorului instituției.

 

 

Citiți și:

Teren din centrul unui municipiu, in pregatire pentru spatii multifunctionale

Proiect cu circa 100 de locuinte, in planurile unor investitori belgieni

Viitoare Academie de fotbal, pe un teren de 8 ha

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2020


Etichete:
Sus