Sectorul construcțiilor se numără printre domeniile în care s-au înregistrat cele mai mari creșteri ale costului orar al forței de muncă în ultimele trei luni ale anului trecut, conform celor mai recente date transmise de Institutul Național de Statistică.
Astfel, angajatorii din construcții au suportat costuri orare cu forța de muncă mai mari cu aproape 20% în trimestrul IV 2019 comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare.
Față de trimestrul precedent, în ultimul trimestru al anului trecut costul orar al forței de muncă în sectorul construcțiilor a crescut cu 6,94%.
Tot în acest interval de timp, costul orar a crescut cu 7,75% în domeniul tranzacțiilor imobiliare.
La nivelul întregii economii, în trimestrul IV 2019 costul orar al forţei de muncă a înregistrat o rată de scădere de 0,27% faţă de trimestrul precedent. Comparativ cu același trimestru al anului anterior, rată de creştere a fost de 12,03%,.
Trimestrul IV 2019 comparativ cu trimestrul IV 2018
Comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, costul orar al forţei de muncă în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare a crescut în toate activităţile economice.
Cele mai mari creşteri s-au regăsit în activităţile de învăţământ (21,00%), ca efect al aplicării prevederilor legale, hoteluri şi restaurante (15,49%) şi activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (14,18%).
Cele mai mici creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au înregistrat în sănătate şi asistenţă socială (6,10%), respectiv industria extractivă (6,16%).
Trimestrul IV 2019 comparativ cu trimestrul III 2019
Costul orar al forţei de muncă a crescut în majoritatea activităţilor economice comparativ cu trimestrul precedent.
Cele mai semnificative creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în transport şi depozitare (5,94%), intermedieri financiare şi asigurări (5,69%), informaţii şi comunicaţii (5,35%).
Faţă de trimestrul III 2019, cea mai mare scădere a costului orar al forţei de muncă s-a înregistrat în învăţământ (-27,85%), ca urmare a creşterii timpului efectiv lucrat faţă de trimestrul precedent (fenomen caracteristic acestei activităţi în trimestrul al IV-lea al fiecărui an, cauzat de reînceperea anului şcolar).
La o distanţă considerabilă, cu scăderi mai relevante ale costului orar al forţei de muncă s-au situat şi activităţile de spectacole, culturale şi recreative (-3,49%), administraţia publică (-2,77%), respectiv industria extractivă (-2,27%).
Faţă de trimestrul anterior, componenta cheltuielilor directe salariale cu forţa de muncă a scăzut cu 0,29%, iar componenta cheltuielilor indirecte (non-salariale) a crescut cu 0,11%.
Citiți și:
Ansamblu rezidential, realizat prin parteneriat intre dezvoltator si proprietarii terenului aferent
Viitor ansamblu rezidential dezvoltat de un investitor autohton
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2020


