Oferte locuri de munca top

Autorizatii de construire, mai putine in mediul urban

Sectorul construcțiilor rezidențiale pare să aibă perspective bune de creștere, cel puțin potrivit datelor din prima lună a acestui an.

Însă, trebuie observat faptul că autorizațiile de construire emise pentru locuințele din mediul urban au scăzut ca pondere în totalul autorizațiilor emise.

Astfel, în luna ianuarie, 29,8% dintre autorizațiile pentru construirea de clădiri rezidențiale au fost eliberate în mediul urban, în scădere de la 34% când s-a înregistrat anul trecut.

Pe parcursul lunii ianuarie au fost eliberate 2.405 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, conform celor mai recente date furnizate de Institutul Național de Statistică.

Numărul acestora este în creștere cu 18,6% faţă de luna ianuarie 2019.

În profil teritorial, această creştere este reflectată, pe primul loc, de București-Ilfov (+130 autorizații), urmat de regiunea Nord-Vest şi Nord-Est (+124 fiecare) şi Sud-Vest Oltenia (+45).

Scăderi au fost în următoarele regiuni de dezvoltare Centru (-24 autorizaţii), Sud-Est (-13), Sud-Muntenia (-8) şi Vest (-1).

Anul trecut au fost eliberate peste 42.500 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale. Acestea sunt mai puține cu 0,4% faţă de anul precedent.

Regiunile în care numărul autorizațiilor de construire a scăzut anul trecut sunt: Bucureşti – Ilfov (-863 autorizaţii) şi Vest (-529).

Creşteri au fost în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (+566 autorizaţii), Centru (+202), Nord-Vest (+183), Sud-Vest Oltenia (+165), Nord-Est (+84) şi Sud-Muntenia (+39).

 

 

Citiți și:

Aproape 200 de locuinte de serviciu, in pregatire in provincie

Parcare cu peste 5 mii mp sc, in apropierea Capitalei

Teren de aproape 3,5 ha, pregatit pentru dezvoltari imobiliare

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/nov – dec 2019


Etichete:
Sus