Nu mai puțin de 325 de societăți așteaptă plata creanțelor, după ce Octagon Contracting & Engineering SA a cerut insolvență. Pentru cei care așteaptă plata datoriilor de la Octagon, termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor este 20 mai 2019. Acest fapt este valabil dacă creanța de recuperat este născută înainte de 5 aprilie 2019.
Amintim faptul că, în procedura insolvenței Octagon Contracting & Engineering, la cererea constructorului, în ședința de pe 5 aprilie a Tribunalului București a fost desemnat ca administrator judiciar firma CITR Filiala Ilfov SPRL.
Motivele intrării în insolvență sunt creșterea costurilor cu furnizorii și subcontractorii companiei, precum și creșterea prețurilor materialelor de construcții, în condițiile în care unele dintre cele mai importante contracte ale companiei au fost semnate în 2017, la valoarea și costurile pieței de atunci.
Următorii pași în procedură sunt depunerea până la data de 10 iunie 2019 a tabelului preliminar de creanțe și prima adunare generală a creditorilor, care va avea loc pe 17 iunie 2019.
Octagon Contracting & Engineering este pe locul nouă în București după cotă de piață pe sectoare de activitate. Firma de construcții și-a depus solicitarea de intrare în insolvență la sfârșitul lunii martie anul acesta, ocazie cu care a cerut instanței numirea CITR în calitate de administrator judiciar în procedură.
Octagon Contracting & Engineering, înființată în 2005, este cunoscută pentru execuția lucrărilor de infrastructură, structură, consolidare și lucrări geotehnice și civile complexe pentru construcții rezidențiale și de birouri din București și din țară. Sky Tower – cea mai înaltă clădire din România, Complexul Rezidențial Mareșal Averescu 159, Olimpia Tower, Green Court A și B, Hermes Business Campus, Timpuri Noi Office Building, Pasajul Piața Presei Libere, One Herăstrău Park, Orhideea Towers, Business Garden Bucharest sunt câteva dintre cele mai importante proiecte din portofoliul său. În perioada 2009-2012, compania a cunoscut extinderea și spre continentul asiatic, deschizând sucursale în Turcia și Irak, sediul principal fiind stabilit în România.
Descărcați aici Lista creditorilor
Citiți și:
Cum merg vanzarile in cadrul unui proiect ce va avea 1.200 apartamente