Rata șomajului a atins cel mai scăzut nivel din ultimii șapte ani la sfârșitul anului trecut, potrivit datelor comunicate de Institutul Național de Statistică.
Astfel, rata şomajului pentru luna decembrie 2018 a scăzut cu 0,1 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna precedentă, de 3,9%.
Datele arată că numărul şomerilor, din categoria de vârstă de 15-74 ani, estimat pentru luna decembrie a anului 2018 a fost de 350 mii persoane, în scădere atât față de luna precedentă (358 mii persoane), cât și față de aceeaşi lună a anului anterior (419 mii persoane).
În ceea ce privește rata șomajului pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 1,3 puncte procentuale pe cea a femeilor. Astfel, un procent de 4,3% a fost înregistrat în cazul persoanelor de sex masculin şi 3% în cazul celor de sex feminin.
Potrivit comunicatului INS, pentru persoanele adulte cu vârstele cuprinse între 25 și 74 ani, rata şomajului a fost estimată la 2,9% pentru luna decembrie 2018 (3,5% în cazul bărbaţilor şi 2,1% în cel al femeilor).
Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 71,4% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna decembrie 2018.
Citiți și:
Va incepe construirea a 195 apartamente in zona de nord a Capitalei
Un mare producator pregateste construirea mai multor blocuri