Preţurile de consum au fost în luna noiembrie mai mari cu 3,4%, comparativ cu cele din luna noiembrie a anului trecut, potrivit Institutului Național de Statistică.
În ultimele 12 luni rata medie a inflaţiei a fost de 4,6%.
În luna noiembrie 2018, mărfurile alimentare au fost mai scumpe în medie cu 2,86%, crescut comparativ cu aceeași lună a anului trecut.
Pentru mărfuri nealimentare, pretțurile au crescut în aceeași perioadă cu 4,24%, iar tarifele pentru servicii cu 2,5%.
Per ansamblu, preţurile de consum au crescut în luna noiembrie 2018 față de noiembrie 2017 cu 3,43%.
Indicele preţurilor de consum în luna noiembrie 2018, comparativ cu luna decembrie 2017 a crescut cu 3,10%. În această perioadă, prețurile mărfurilor alimentare au crescut cu 2,41%, iar ale mărfurilor nealimentare au crescut cu 3,94%.
În cadrul mărfurilor nealimentare amintim:
* cheltuielile cu gazele au crescut cu 16,61%
* combustibilili s-au scumpit cu 7,18%
* cheltuielile cu energia termică au crescut cu 3,82%
În cazul serviciilor, indicele prețurilor de consum a crescut în luna noiembrie comparativ cu decembrie 2017, cu 2,29%.
Cea maimare creștere a fost înregistrată în cazul serviciilor poștale, cu 21,54% maiscumpe în luna noiembrie 2018, urmată de transportul aerian, care s-a scumpitcu 13,11%.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.8/ nov-dec 2018