Oferte locuri de munca top

Podul hobanat peste Crisul Repede ar putea fi licitat in iarna

Un pod pietonal urmează să fie construit în municipiul Oradea peste Crișul Repede, zona Hotel Dacia – Hotel Hilton. Valoarea totală a investiţiei este de aproape 11 milioane de lei fără TVA, durata de realizare fiind de 18 luni, din care durata de execuție a lucrărilor este de 12 luni.

Podul va fi unul hobanat, în stil harpă, asimetric, cu o singură deschidere și un singur pilon de ancorare de 34,70 metri, înclinat, amplasat pe malul drept (Parcul Brătianu, Hotel Double Tree Hilton).

Podul va avea o lungime de 91 de metri și o lățime de 4,20 metri și va fi iluminat atât general cât și arhitectural.

Accesul va fi asigurat prin scări pentru urcare/coborâre pietoni, precum și rampe pentru bicicliști și persoane cu dizabilități, prevăzute cu platforme orizontale de odihnă.

În perioada următoare va fi lansată licitația pentru proiectul tehnic.

”Cel mai probabil în această iarnă vom derula procedura de licitație, iar până în vara anului viitor vom avea acest proiect. Există posibilitatea să-l finanțăm din actuala perioadă de finanțare, dacă se vor mai redeschide unele axe. Din datele noastre reiese că în anul viitor se vor mai redeschide anumite axe, pentru că nu au fost acoperite de proiecte axele care au fost deschise anul acesta și îl vom depune pentru finanțare în această perioadă, situație în care lucrările ar putea să înceapă în toamna anului viitor și într-un an de zile să fie gata. O a două variantă, cea de finanțare în exercițiul financiar 2021-2028, este să depunem acest proiect pentru etapa următoare de finanțare. Este sigur finanțabil pentru că pe axa de mobilitate urbană, care va fi o axă și în continuare pe agenda proiectelor europene, este încadrabil sută la sută, deci nu are cum să nu fie finanțat. Asta ar însemna o amânare cu un an, un an și jumătate a acestui proiect”, a explicat primarul Ilie Bolojan.

Mai mult decât doar un pod utilitar, menit să asigure conexiunea între puncte importante ale orasului, podul pietonal prin arhitectura sa va deveni un reper al orașului, un spațiu social și de întâlnire.

Acest proiect va fi urmat de un proiect de regenerare urbană pe malul stâng al Crișului Repede, care va deschide o stradă nouă de la capătul acestui pod până la intrarea în Cetate, ceea ce va presupune stabilirea unui coridor de exproprieri și de regenerare urbană.

 

 

 

Citiți și:

Viitor ansamblu de locuinte in apropierea parcului Herastrau

Peste 20 mil lei pentru refacerea infrastructurii unui municipiu

ISU va avea doua noi poligoane intinse pe 5 ha

Un municipiu va imprumuta peste 11 mil euro pentru iluminatul public

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.7/oct 2018

01


Etichete:
Sus