Oferte locuri de munca top

Ce afecteaza activitatea de constructii

Principalul motiv de limitare a activităţii de construcţii este lipsa forței de muncă au apreciat managerii din construcții într-un sondaj realizat de Institutul Național de Statistică în luna iulie. Acest motiv reprezintă 23% din total cauze.

De asemenea, activitatea este influenţată negativ de cererea insuficientă (19% din total cauze de limitare), precum și de problemele financiare (11% din total cauze de limitare).

Lipsa forței de muncă afectează mai mult întreprinderile mici decât pe cele mijlocii.

Astfel, pentru întreprinderile mici (cu 1-49 de salariaţi), principalele cauze ce afectează derularea corespunzătoare a activităţii de construcții sunt: lipsa forței de muncă (+25%),  cererea insuficientă (+21%) și probleme financiare (+11%)

Pentru întreprinderile mijlocii (cu 50-249 de salariaţi), activitatea le este afectată de: lipsa forței de muncă (+17%), cererea insuficientă (+13%) și problemele financiare (+10%)

65% acoperire cu contracte și comenzi ferme

Gradul mediu de acoperire a capacităţii de producţie cu contracte şi comenzi ferme (în condiţiile utilizării complete a forţei de muncă angajate), prognozat pentru trimestrul III 2018, va fi de 65% pe total construcţii.

La nivelul întregului sector de construcţii, capacitatea de producţie este acoperită cu contracte şi comenzi ferme pe o perioadă medie de 5 luni.

Comenzile vor crește moderat

Conform opiniilor exprimate în luna iulie, managerii din construcții au estimat pentru trimestrul III 2018 că stocul de contracte și comenzi va înregistra creștere moderată (sold conjunctural +14%), comparativ cu trimestrul anterior, când s-a înregistrat creștere (sold conjunctural +27%),

În ceea ce privește clasa de mărime cu 500 de salariați și peste, aceasta va înregistra creștere moderată a producției (sold conjunctural +6%) comparativ cu celelalte clase de mărime care vor avea tendință de creștere. Tot pentru aceeași clasă de mărime se va înregistra scădere a numărului de salariați (sold conjunctural -16%) față de celelalte grupe de mărime care vor înregistra fie stabilitate, fie creștere moderată.

Pentru construcțiile de clădiri, managerii prognozează creștere mai mare decât pe total în ceea ce priveşte estimarea producției (sold conjunctural +21%) cât și pentru estimarea stocului de contracte și comenzi (sold conjunctural +16%).

Pentru lucrările de geniu civil este estimată o creștere a prețurilor (sold conjunctural +16%) comparativ cu celelalte activități care vor înregistra creștere moderată a prețurilor.

Potrivit estimărilor din luna iulie, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni, creștere a volumului producţiei (sold conjunctural +18%), și creștere moderată a stocului de contracte şi comenzi (sold conjunctural +14%). Managerii estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +4%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creștere moderată a acestora (sold conjunctural +12%).

 

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr.5/iul-aug 2018

coperta-ac5

Sus