Solplanet x AeroFix

Va demara un proiect rezidential de 14 mil euro

Un proiectul rezidențial ce va reuni 120 de locuințe amplasate într-o clădire cu 10 niveluri va demara în perioada imediat următoare în Timișoara. Pentru realizarea acestui proiect dezvoltatorul imobiliar Werk Property Group a anunțat că investește 14 milioane de euro.

Termenul de finalizare este prevăzut pentru sfârșitul anului 2019.

Noul proiect va presupune și dezvoltarea unei ‚păduri verticale’ compuse dintr-o multitudine de arbori și alte tipuri de plante care vor fi amplasate atât în interior, cât și pe terasele proiectului. În plus, ansamblul va avea serie întreagă de facilități: o piscină exterioară, cinema și o sală de fitness complet echipată.

Virgil Tornoreanu, managing partner Werk Property Group, a anuțat că proiectul va dispune de o parcare subterană și supraterană compusă dintr-un total de 138 de locuri de parcare – 94 în subteran și 44 la nivelul solului.

Compania va construi în zonă și o parcare supraterană cu 400 de locuri, care va duce la creșterea gradului general de accesibilitate al zonei.

Werk Property Group este unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori din zona de vest a ţării, fiind activ deja de mai mulţi ani pe segmentul rezidenţial (ex proiectul Rivendelle). Virgil Tornoreanu, managing partner al Werk Property Group, este un antreprenor local de success, cu activități pe piața imobiliară și în sectoarele IT&C.

 

Citiți și:

Documentatie remediata pentru un contract rutier de peste 20 mil euro

Ce proiecte pregateste o primarie de sector

Extinderea unui centru scolar va costa circa 1,5 mil euro

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 1/martie 2018

Sus