Oferte locuri de munca top

Fonduri europene pentru Varianta de Ocolire Caracal-Faza II

j

A fost semnat săptămâna aceasta contractul de finanțare pentru proiectul ”Constructia Variantei de Ocolire Caracal-Faza II”.

Valoarea totală a acestui contract este de 34.360.511 lei (fără TVA) si va fi finantat prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 75% F.E.D.R. din valoarea totală eligibilă aprobată- 21.536.534 lei, restul de 25% Guvernul Romaniei.

Perioada de implementare a Proiectului este de 72 luni, respectiv între 01.01.2014 și 20.12.2019 la care se adaugă, după este cazul, și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de Finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.

Prin finalizarea Fazei 2 a proiectului de ”Constructia Variantei de Ocolire Caracal-Faza II” se vor indeplini toți indicatorii asumați, atât prin Programul Operațional Sectorial Transport 2007-2013, cât și prin programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.

Obiectivul contractului pentru proiectul  ”Constructia Variantei de Ocolire Caracal-Faza II” îl reprezintă acordarea finanțării nerambursabile de către AM POIM, pe durata stabilită și în conformitate cu obligațiile asumate prin prezentul Contract de Finanțare, inclusiv Anexele care fac parte integrantă din acesta.

Contractul a fost semnat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice Și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Infrastructura Mare, Ministerul Transporturilor, în calitate de Organism Interimar pentru Transport și Compania Națională de Administrare A Infrastructurii Rutiere S.A., în calitate de Beneficiar al finanțării nerambursabile alocate in cadrul Programului Operational Infrastructura Mare 2014-2020.

 

 

Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia iul-aug 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!


Etichete:
Sus