Două proiecte de infrastructură energetică au fost declarate ca fiind de interes naţional. O primă investiţie presupune construirea, pe teritoriul administrativ al judeţului Constanţa, a unei conducte de transport în lungime de aproximativ 25km, proiectată pentru a transporta gaze naturale la o presiune de 55 bar.
Proiectul pentru extinderea SNT prin realizare conductă de transport gaze naturale de la punct preluare gaze Marea Neagră (zona localitate Vadu) – la conducta Tranzit 1 (zona localitate Grădina) constă în construirea unei conducte noi de transport gaze care va conecta ţărmul Mării Negre în zona localităţii Vadu cu conducta de transport internaţional tranzit T1.
Proiectul este inclus în „Planul de dezvoltare a reţelei pe 10 ani (2017)” – ENTSOG (European Network of Transmission System Operators for Gas) – la poziţia TRA-N-964. Calitatea de investiţie de interes naţional ar putea veni în sprijnul derulării procesului de autorizare a lucrărilor care se anunţă unul anevoios ca urmare a numeroaselor situri arheologice și zone protejate din regiune.
O a doua viitoare investiţie în infrastructura energetică este cea pentru dezvoltarea capacităţii Sistemului Naţional de Transport în vederea asigurării fluxului de gaze naturale pe direcţia România-Republica Moldova.
Proiectul declarat de importanţă naţională presupune construirea următoarelor obiective: conductă de transport gaze naturale Oneşti – Gherăeşti cu lungimea de 104 km, cu diametrul DN700 şi presiunea 55 bar, amplasată pe teritoriul administrativ al județelor Bacău și Neamț; conductă de transport gaze naturale, Gherăești – Lețcani cu lungimea totală de 61 km, cu diametrul DN700 mm, presiunea 55 bar, care va înlocui conducta DN400 existentă (fir I Gherăești – Lețcani) amplasată pe teritoriul administrativ al județelor Neamț și Iași; staţie de comprimare gaze naturale Oneşti cu o putere instalată Pinst= 9,14MW, amplasată pe teritoriul administrativ al orașului Onești, județul Bacău; staţie de comprimare gaze naturale Gherăeşti cu o putere instalată Pinst= 9,14MW, amplasată pe teritoriul administrativ al comunei Gherăești județul Neamț.
Traseul noilor conducte care generează costuri scăzute ale lucrărilor de implementare este în majoritate paralel cu conductele de transport gaze existente DN500 Oneşti – Gherăeşti, (fir I și fir II) pe o lungime de 104 km, respectiv DN400 Gherăești – Iași, (fir I și fir II) pe o lungime de 61 km. După finalizarea lucrărilor de montaj la tronsonul de conductă DN700 Gherăești – Lețcani, firul I DN400 existent (cu o vechime de peste 40 de ani), de la Gherăești la Iași, se va dezafecta între Gherăești şi Lețcani.
Proiectul va fi implementat în paralel cu proiectul “Conducta Ungheni – Chişinău”, un nou traseu de transport spre consumatorul principal din Republica Moldova, capitala Chişinău.
Punerea în funcţiune a noului sistem a fost estimată pentru perioada 2019-2020.
Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia iul-aug 2017 (click aici)
TopJobs – Oferte locuri de munca in constructii (click aici)
Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!