Ordonanța 100/2016 ce modifică și completează legile privind urbanismul și autorizarea lucrărilor de construcții a fost înscrisă, din nou, pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților, tot în procedură de urgență.
După ce deputații votaseră în ședința de săptămâna trecută retrimiterea proiectului în comisii, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților a dat luni, din nou, un raport de respingere.
Deputații își justifică noul raport de respingere prin faptul că au constatat că modificările ce urmau să fie făcute de către Camera Deputaților, față de forma adoptată la Senat, sunt de natură să imprime deosebiri majore de conținut juridic, precum și o configurație deosebită, semnificativ diferită de cea a proiectului de lege, astfel legea ce urma să fie adoptată nu ar mai fi păstrat obiectul de reglementare al proiectului de lege inițial.
Se pare că parcursul legislativ al OUG 100/2016 se apropie de final, urmând ca cel mai probabil actul normativ să fie abrogat după ce intră pentru a doua oara în plenul Camerei Deputaților cu aceeași propunere, de abrogare.
Proiectul de Lege a trecut în 20 februarie de camera superioară a Parlamentului, dar numai după ce senatorii i-au fost aduse 125 de amendamente.
Mai departe, intrată în atenția deputaților, aceștia au modificat-o atât de mult încât obiectul său de reglementare a fost denaturat și au decis să propună abrogarea.
Cu toate că în ședința de săptămâna trecută Comisia de specialitate a cerut plenului să respingă OUG 100/2016, discursul lui Nicușor Dan i-a convins pe deputați să retrimită proiectul către organismul intraparlamentar, pentru ca acesta să o reanalizeze. La o săptămână distanță, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului a eliberat un raport suplimentar de respingere, folosind același argument ca cel inițial: obiectul de reglementare a fost modificat prea mult pentru ca Ordonanța să mai poată fi adoptată.
Este momentul unei noi Ordonanțe din partea Guvernului Grindeanu ?
La noua dezbatere privind adoptarea sau respingerea OUG 100/2016, în conformitate cu prevederile legale, Guvernul Grindeanu a fost reprezentat de Ciprian Lucian Roșca, Secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.
La ședința plenului de săptămâna trecută, când deputații au votat retrimiterea proiectului în comisia de specialitate, Guvernul Grindeanu era reprezentat de un alt demnitar din același Minister, doamna Sirma Caraiman. Secretarul de stat afirma, la acel moment, că Executivul plănuiește elaborarea unei noi Ordonanțe care să reglementeze urbanismul, amenajarea teritoriului și autorizarea lucrărilor de construcții și că, în acest sens, s-a constituit un grup de lucru interministerial.
„Având în vedere numărul mare de amendamente, atât în Senat, cât și în comisiile de specialitate din Camera Deputaților, care modificau substanțial actul normativ, suntem de acord cu raportul comisiilor de respingere a acestei Ordonanțe cu informarea că, la nivelul MDRAPFE, s-a constituit un grup de lucru pentru a elabora un nou proiect de Lege privind autorizarea executării lucrărilor de construcții”, afirma demnitarul.
Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia aprilie 2017 (click aici)
TopJobs – Oferte locuri de munca in constructii (click aici)
Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!



