Pentru clădiri rezidențiale s-au eliberat 3.928 de autorizații de construire, în primele două luni ale anului 2017, în scădere cu -0,3% față de aceeași perioadă a anului precedent, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică.
Scăderea se reflectă în următoarele regiuni de dezvoltare: București-Ilfov (-117 autorizații), Vest (-56), Sud-Muntenia (-44) și Sud-Vest Oltenia (-23).
În același timp, creșteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (+99 autorizații), Nord-Est (+61), Nord-Vest (+55) și Sud-Est (+15).
Pentru clădiri administrative au fost eliberate 12 autorizații de construire, dintre care cinci în urban și șapte în rural, în timp ce pentru alte clădiri au fost eliberate 679 de autorizații de construire, 281 în urban și 390 în rural.
Februarie 2017 comparativ cu februarie 2016
INS înregistrează o scădere a numărului de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale cu -142 de unități (-5,65%), comparând lunile menționate (2.509 – februarie 2016 și 2.367 – februarie 2017).
Dintre cele 2.367 de autorizații eliberate în februarie 2017, pentru mediul urban au fost 730, iar 1.637 au fost pentru mediul rural.
Scăderea numărului de autorizații eliberate se reflectă în următoarele regiuni de dezvoltare: București-Ilfov (-170 autorizații), Vest (-68), Sud-Muntenia (-59) și Sud-Vest Oltenia (-11).
Cu toate acestea, creșteri au fost înregistrate în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+86 autorizații), Centru (+54), Nord-Vest (+20) și Sud-Est (+6).
În acest interval de timp, din punct de vedere al numărului de locuințe din clădirile rezidențiale autorizate, cea mai prolifică lună a fost iunie 2016, când au fost livrate 10.388 de locuințe, la o suprafață utilă totală de 1.031.121 mp. La polul opus al ierarhiei, este luna ianuarie 2017, când clădirile autorizate au cuprins doar 4.140 de unități locative, având o suprafață utilă totală de 413.609 mp.
Opt autorizații de construire au fost eliberate pentru clădirile administrative, cu una mai mult decât anul trecut, în timp ce pentru alte tipuri de clădiri au fost eliberate 377 de autorizații, cuantum identic cu cel înregistrat în anul precedent.
Februarie 2017 comparativ cu ianuarie 2017
În februarie 2017 s-au eliberat 2367 de autorizații de construire de clădiri rezidențiale,
mai mult cu 806 față ianuarie 2017 când au fost eliberate 1561 astfel de autorizaţii.
Distribuția în profil regional evidențiază o creștere a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale în toate regiunile de dezvoltare.
Cele mai importante creșteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+247 autorizații), Nord-Vest (+132), Sud-Est (+109), Sud-Muntenia (+93) și Centru (+80).
Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia martie 2017 (click aici)
TopJobs – Oferte locuri de munca in constructii (click aici)
Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!


