Solplanet x AeroFix

Cum ar putea fi luate deciziile in asociatiile de proprietari

Modalitățile de adoptare a hotărârilor în asociaţiile de proprietari ar putea fi schimbate printr-o serie de prevederi din proiectul de modificare a Legii 230/2007 privind înfiinţarea și funcţionarea asociaţiilor de proprietari.

Astfel în forma propusă hotărârile asociaţiei vor putea fi adoptate indiferent de numărul celor prezenţi, prin votul majorităţii acestora, dacă există împuterniciri semnate de către proprietarii în numele cărora se votează.

Pentru proprietăţile comune asociaţiile de locatari vor putea încheia poliţe de asigurare în numele proprietarilor asociaţi care și-au dat acordul în prealabil.

O altă modificare propusă vizează acordarea de drepturi Consiliului Local pentru verificarea asociaţiilor de proprietari de către compartimentele specializate înfiinţate în cadrul autorităţii publice locale.

“Totodată se dorește impunerea creării unor pași procedurali prin normele metodologice, în sensul elaborării unei hotărâri de Consiliu Local, referitoare la exercitarea controlului activităţii financiar contabile din cadrul asociaţiilor de proprietari.”, potrivit expunerii de motive a proiectului legislativ.

Iniţiativa pentru modificarea legii aparţine deputatului PSD Lucreţia Roșca și a fost înscrisă pentru dezbatere la Senat, aceasta având calitate de primă cameră sesizată.

 

Revista –    Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia martie 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus