Oferte locuri de munca top

Finantari din fonduri rambursabile la Dezvoltare și Transporturi

Bugetul de stat pentru anul 2017, publicat în Monitorul Oficial din 17 februarie, a stabilit venituri în valoare de 117,04 miliarde de lei, respectiv la cheltuieli în valoare de 150,15 miliarde lei, având un deficit bugetar de 33,11 miliarde de lei.

Pentru acest an, o dispoziție referitoare la proiectele cu finanțare din fonduri rambursabile pe anul 2017 menționează că, în bugetele ordonatorilor principali de credite, vor fi cuprinse cumulat cheltuielile echivalente sumelor rămase de utilizat și de tras din împrumuturile preluate spre administrare de Ministerul Finanțelor Publice și a sumelor aferente contribuției Guvernului României la finanțarea proiectelor respective.

Actul normativ precizează că partea aferentă cheltuielilor eligibile poate fi justificată prin bunuri livrate, lucrări executate și servicii prestate până la termenul stabilit pentru plata finală conform contractelor încheiate, desigur, cu respectarea cerințelor în cauză.

Potrivit legii bugetare, Guvernul poate aproba prin hotărâre redistribuiri de credite bugetare și credite de angajament neutilizate între ordonatorii principali de credite, cu încadrarea în nivelul total al cheltuielilor„Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă” și în nivelul total al cheltuielilor din bugetul fondurilor provenite din credite externe, în funcție de derularea programelor respective.

Documentațiile tehnico-economice aferente obiectivelor de investiții noi, documentațiile de avizare a lucrărilor de intervenții, respectiv notele de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente celorlalte categorii de investiții, care se finanțează din fonduri publice și se derulează prin operatori economici cu capital integral sau majoritar de stat, se aprobă sau reaprobă de către ordonatorii principali de credite în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea cărora funcționează aceștia.

 

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene

Pentru MDRAPFE sunt prevăzute următoarele credite de angajament pentru investiții:

* 1 miliard de lei, în 2017, la Programul Național de Dezvoltare Locală pentru locuințe, servicii și dezvoltare publică;

* 450,45 milioane de lei la Programul Național de Cadastru și Carte Funciară pentru transferuri între unitățile administrației publice.

* 30 miliarde de lei pentru Programul Național de Dezvoltare Locală.

 

Ministerul Transporturilor

Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Căi Ferate va dispune de 1,15 miliarde de lei pentru întreținerea infrastructurii feroviare publice.

Suma va fi utilizată cu prioritate pentru:

* plata obligațiilor către bugetul general consolidat;

* plata fondului de risc și a ratei de capital, dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente împrumutului, contractat în baza OUG nr. 86 din 2012 pentru aprobarea Acordului de garanție dintre Românie și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București la 28 noiembrie 2012, privind garantarea în proporție de 100% a obligațiilor aferente Acordului de Împrumut dintre CFR și BERD în valoare de până la 175 milioane de euro;

* asigurarea cheltuielilor stabilite de lege, aferente activității de întreținere și funcționare a infrastructurii feroviare publice prestate de administratorul infrastructurii feroviare publice prestate de administratorul infrastructurii feroviare, precum și a cheltuielilor stabilite prin contracte de prestări servicii, inclusiv cu sucursalele acestuia.

Totodată, bugetul aprobat pentru Ministerul Transporturilor trebuie să acopere și subvențiile aferente lucrărilor executate și neplătite, în anul 2016, din sectorul transportului de călători cu metroul.

 

TopJobs –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus