Banner paste 2026

Schimbari importante in vanzarea produselor de constructii

depComercializarea produselor de construcții va fi supusă unor noi reguli stabilite printr-un proiect de act normativ, aflat cu un pas mai aproape de adoptare. Proiectul a fost în dezbatere publică in luna mai, după care este în pregătire pentru a fi supus aprobării în ședință de Guvern.

De noile prevederi trebuie să țină cont în principal, producătorii și reprezentanţii lor autorizaţi, importatorii, distribuitorii, proiectanții. Adică toți cei implicați în concepţia, proiectarea, avizarea, execuţia, recepţia, utilizarea şi post-utilizarea construcţiilor.

Încălcarea prevederilor privind comercializarea produselor de cosntrucții se va sancționa cu amenzi de până la 50.000 lei, dar poate ajunge și la retragerea de pe piață și interzicerea comercializării produsului.

Noile prevederi vor fi aplicate tuturor produselor, seturilor sau sistemelor fabricate, comercializate, achiziţionate, în scopul de a fi înglobate sau care sunt deja înglobate în mod permanent în construcţii sau părţi ale  acestora şi ale căror caracteristici esenţiale afectează performanţa construcţiilor.

Prin seturi sau sisteme legiuitorul numește produsele pentru construcţii introduse pe piaţă de un singur producător sub forma unui ansamblu de cel puţin două componente separate care trebuie asamblate pentru a fi înglobate în construcţii.

Totodată, În condiţiile în care INCD URBAN-INCERC nu mai este în coordonarea MDRAP, se propune preluarea Secretariatului tehnic al Consiliul Tehnic Permanent pentru Construcţii, din componenţa INCD URBAN-INCERC, în structura MDRAP.

 Ce acte trebuie să insotească produsele

 Producătorul sau reprezentantul său autorizat sau, după caz, importatorul care comercializează  un produs pentru construcţii trebuie să deţină declarația de performanță sau declarația de conformitate a produsului, dosarul tehnic care a stat la baza emiterii  declaraţiei  de  performanţă sau de conformitate, instrucţiunile privind utilizarea produsului, fişa cu date de securitate a produsului, precum şi următoarele documente în valabilitate:

  1. a) certificatul de constanţă a performanţei, certificatul de conformitate a controlului producţiei în fabrică, raportul de încercări sau, după caz, evaluările şi verificările efectuate de producător, potrivit prevederilor standardului armonizat aplicabil;
  2. b) evaluarea tehnică europeană sau, după caz, certificatul de constanţă a performanţei sau certificatul de conformitate a controlului producţiei în fabrică;
  3. c) certificatul de conformitate sau, după caz, evaluările şi verificările efectuate de producător, în funcţie de prevederile specificaţiei tehnice nearmonizate aplicabile;
  4. d) agrementul tehnic în construcţii însoţit de avizul tehnic în valabilitate,

Prevederile se aplică în mod corespunzător şi distribuitorului care comercializează un produs pentru construcţii, cu excepţia dosarului tehnic.

Documentele se furnizează de către producători în format electronic sau letric, redactate în limba română.

Producătorii păstrează dosarul tehnic şi declaraţia de performanţă sau de conformitate a produsului pentru construcţii pentru o perioadă de 10 ani de la data când produsul a fost introdus pe piaţă.

 Comercializarea produselor pentru construcţii care fac obiectul unei specificaţii tehnice armonizate

 Produsul pentru construcţii care face obiectul unui standard european armonizat se comercializează însoţit de declaraţia de performanţă emisă de producător.

Aceasta este emisă pe baza:

  1. a) certificatului de constanţă a performanţei pentru sistemul 1 şi 1+);
  2. b) certificatului de conformitate a controlului producţiei în fabrică pentru sistemul 2+;
  3. c) raportului de încercări pentru sistem 3;
  4. d) evaluărilor şi verificărilor efectuate de producător pentru sistem 4.

Certificatul  de  constanţă a performanţei, certificatul de conformitate  a  controlului producţiei  în  fabrică şi raportul de încercări sunt elaborate de către un organism de evaluare şi verificare a  constanţei performanţei produselor pentru construcţii. Aceste organisme sunt desemnate şi notificate de autoritatea competentă la Comisia Europeană şi nominalizate pe pagina specializată de internet dezvoltată şi  gestionată de Comisia Europeană  la adresa http://ec.europa.eu/growth/tools-databases/ nando/.

Produsul pentru construcţii care face obiectul unei evaluări tehnice europene care a fost emisă pentru acesta se comercializează însoţit de declaraţia de performanţă întocmită de producător pe baza evaluări tehnice europene respective, certificatului de constanţă a performanţei, certificatului de conformitate a controlului producţiei în fabrică sau a evaluărilor şi verificărilor efectuate de producător, în funcţie de sistemul de evaluare şi verificare a constanţei performanţei produsului pentru construcţii prevăzut de evaluarea tehnică europeană aferentă.

Evaluarea tehnică europeană se elaborează de către un organism de evaluare tehnică europeană în baza unui document european de evaluare.

Organismele de evaluare tehnică europeană sunt desemnate şi notificate de autoritatea competentă la Comisia Europeană şi nominalizate pe pagina specializată de internet  dezvoltată  şi  gestionată de Comisia Europeană la adresa  http://ec.europa.eu/growth/ tools-databases/nando/.

Pentru produsele pentru construcţii pentru care producătorul a întocmit o declaraţie de performanţă pe baza unei specificaţii tehnice armonizate se aplică marcajul CE.

 Comercializarea produselor pentru construcţii care fac obiectul unei specificaţii tehnice nearmonizate

 Produsul pentru construcţii care face obiectul unei specificaţii tehnice nearmonizate se comercializează însoţit de declaraţia de conformitate întocmită de producător pe baza certificatului de conformitate, raportului de încercări sau a evaluărilor şi verificărilor efectuate de producător, în funcţie de schema de certificare aplicabilă.

Schema de certificare se stabileşte prin echivalarea cu sistemul de evaluare şi verificare a constanţei performanţei prevăzut pentru produsul în cauză prin Decizia Comisiei Europene referitoare la procedura de evaluare şi verificare a constanţei performanţei aplicabilă produsului respectiv.

Produsul pentru construcţii pentru care nu este emisă o Decizie a Comisiei Europene se comercializează însoţit de declaraţia de conformitate emisă de producător pe baza evaluărilor şi verificărilor efectuate de acesta.

Certificatul de conformitate este elaborat de către un organism de evaluare a conformităţii produselor pentru construcţii acreditat de un organism de acreditare semnatar al European Accreditation Multilateral Agreement, EA – MLA, prin încadrarea produsului pentru construcţii într-o schemă de certificare.

Încercările sau testele necesare elaborării certificatului de conformitate se efectuează în laboratoare acreditate conform SR ISO/CEI 17025:2005 de către un organism de acreditare semnatar al European Accreditation Multilateral Agreement, EA – MLA sau în laboratoare autorizate de Inspectoratul de Stat în Construcţii – ISC să efectueze prestări de servicii pentru terţi; laboratoarele trebuie să fie acreditate/autorizate pentru încercările sau testele prevăzute în specificaţiile tehnice nearmonizate aplicabile.

Selectarea laboratoarelor este în responsabilitatea organismelor de evaluare a conformităţii produselor pentru construcţii.

Organismele de evaluare a conformităţii produselor pentru construcţii recunosc rapoartele de încercări emise de laboratoare de încercări acreditate de către un organism de acreditare semnatar al EA – MLA pentru efectuarea încercărilor respective.

Pentru produsele pentru construcţii pentru care producătorul a întocmit o declaraţie de conformitate pe baza unei specificaţii tehnice nearmonizate nu se aplică marcajul CE.

 Comercializarea produselor pentru construcţii care fac obiectul unui agrement tehnic în construcţii

 Produsul pentru construcţii pentru care nu există specificaţii tehnice armonizate sau specificaţii tehnice nearmonizate se comercializează însoţit de declaraţia de conformitate întocmită de producător pe baza unui agrement tehnic în construcţii.

Agrementul tehnic în construcţii este elaborat de către un organism elaborator de agremente tehnice în construcţii abilitat de MDRAP.

Agrementul tehnic în construcţii este însoţit de avizul tehnic în valabilitate emis de către Consiliul Tehnic Permanent pentru Construcţii.

Pentru produsele pentru construcţii pentru care producătorul a întocmit o declaraţie de conformitate pe baza unui agrement tehnic în construcţii nu se aplică marcajul CE.

 ISC si IGSU vor supraveghea piața

 Supravegherea pieţei produselor pentru construcţii se asigură de Inspectoratul de Stat în Construcţii, ISC, și Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, IGSU, pentru produsele pentru construcţii din categoria echipamentelor fixe de luptă împotriva incendiilor -echipamente fixe pentru alarmă/detectare a incendiului, pentru stingerea incendiului, pentru controlul focului şi fumului şi pentru protecţie la explozii.

Concomitent cu sancţionarea cu amendă a contravenţiilor autorităţile de supraveghere a pieţei pot dispune și alte măsuri:

  1. a) retragerea de pe piaţă sau interzicerea utilizării produsului sau impunerea de către autoritatea de supraveghere a pieţei de măsuri privind utilizarea/repunerea la dispoziţie pe piaţă a produsului,
  2. b) interzicerea utilizării produsului până la o dată stabilită de către autoritatea de supraveghere a pieţei împreună cu operatorul economic responsabil pentru comercializarea produsului, pentru eliminarea neconformităţii produselor,
  3. c) interzicerea comercializării produsului până la o dată stabilită, de către autoritatea de supraveghere a pieţei împreună cu operatorul economic responsabil pentru comercializarea produsului, pentru eliminarea neconformităţii,

 

Contractele de elaborare a agrementelor tehnice în construcţii încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi avizarea acestora de către CTPC, se vor finaliza conform legislaţiei în vigoare la data încheierii acestora.

Până pe 12 august pot fi trimise observatii la Ministerul Dezvoltarii privind acest proiect de act normativ.

Click aici 

 

Rasfoieste revista ARENA Constructiilor editia iulie-august 2016

Articole disponibile fara abonament – paginile 33, 40-41, 44-45, 67-68.

 

Etichete:
Sus