Starea de urgenţă a fost declarată în Turcia pentru trei luni a anunțat preşedintele Recep Tayyip Erdogan.
După tentativa loviturii de stat eșuate, Consiliul Naţional de Securitate şi cabinetul de la Ankara au luat decizia prelungirii cu trei luni a stării de urgneță, informează agenţia de presă DPA, citată de Agerpres.
Președintele Erdogan a spus că prelungirea stării de urgență este necesară pentru “a eradica rapid toate elementele organizaţiei teroriste implicate în tentativa de lovitură de stat’. Declarația vine să întărească temerilor celor care prevedeau că ar putea urma represiuni în Turcia cu afectarea drepturilor de bază.
În starea de urgență statul turc ar putea prelua controlul asupra traficului pe uscat, pe mare şi în aer, precizează agenția DPA
Totuși, Erdogan a încercat să asigure pieţele şi investitorii că reformele economice vor continua. „Nu va fi nicio problemă cu lichidităţile”, a insistat el.
În același timp, președintele Erdogan a spus că vrea reinstaurarea pedepsei cu moartea chiar dacă aceasta contravine cererilor Uniunii Europene. ‘Lumea nu este doar Uniunea Europeană. Nu aveţi pedeapsa capitală în SUA, Rusia, China şi în alte multe ţări? Da’, a declarat Erdogan într-o declarație televizată transmisă de Al Jazeera la Ankara.
Ultima stare de urgenţă în Turcia a fost ridicată în 2002 în două provincii unde rămăsese în vigoare după ce fusese instituită în diferite zone din sud-estul ţării timp de 15 ani, aminteşte DPA.