Oferte locuri de munca top

Va incepe constructia unui parc de retail la Bistrita

Avenue_Retail_Park_CardiffConstrucţia parcului Bistriţa Retail Park este prevăzută a avansa rapid încă din toamnă şi va fi definitivată în trimestrul al II-lea al anului viitor.

Bistriţa Retail Park  are 15.000 mp suprafață totală închiriabilă și va fi dezvoltat de Element  Development într-o locație cu tradiție pentru comerțul local din Bistrița.

Parcul a fost proiectat de “V&K“ România.

Ionuț Dumitrescu, director Element Development, a precizat că proiectul va răspunde nevoilor consumatorilor din această aglomerare urbană și comercială din Bistrița și din întreaga regiune de nord-vest.

“Bistrita Retail Park beneficiază de o locație excelentă, iar ancora de food este deja securizată și va avea 6000 mp. După expansiunile din orașele mari, retailerii iau deja în calcul și orașele cu până în 100.000 de locuitori, iar Bistrița este un exemplu de succes pentru dezvoltarea retailului local”, spune Carmen Ravon, Head of Retail Leasing, CBRE Romania.

CBRE Romania a fost desemnat consultant exclusiv pentru închirierea noului proiect.

Bistriţa este un important oraş turistic cu o populaţie activă dinamică, având o putere de cumpărare ridicată şi o rată a şomajului redusă, 3,5%, aproape la jumătate faţă de media pe ţară, 6,5% în noiembrie 2015.

 

Rasfoieste revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2016
Articole disponibile fara abonament – paginile 6 – 7,  20 – 21, 30 – 31, 34 – 36, 38 – 39, 42 – 43, 45.


Etichete:
Sus