Construirea spitalului regional de urgenţă din Cluj, realizarea conexiunii între centura Vâlcele-Apahida şi Autostrada Transilvania, dezvoltarea infrastructurii de transport intermodal pentru pasageri şi marfă la Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj, extinderea la 3500 de metri a pistei de decolare-aterizare a Aeroportului clujean, etapa a II-a, în paralel cu finalizarea lucrării „Amenajare râu Someş Mic în municipiul Cluj-Napoca”, reabilitarea şi modernizarea drumurilor judeţene etc.
Acestea sint proiectele prezentate şefului executivului vineri de catre reprezentantii Consiliului Judetean Cluj.
„Acestea sunt proiecte prioritare ale judeţului Cluj pentru perioada următoare, proiecte care au nevoie de sprijinul Guvernului şi care, odată implementate, vor genera creştere economică şi numeroase avantaje atât pentru judeţul Cluj şi pentru locuitorii acestuia cât şi pentru judeţele învecinate”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Marius Mînzat.
Preşedintele CJ Cluj si vicepreşedinţii Călin Tuluc şi Vakar Istvan au participat la finele saptamanii trecute la o întâlnire cu Primul Ministru al României, domnul Dacian Cioloş.
La întâlnirea în cadrul căreia au fost discutate o serie de aspecte de interes major pentru judeţul Cluj au mai participat domnul Vasile Dîncu, Viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, purtătorul de cuvânt al Guvernului, domnul Dan Suciu, domnul Dragoş Pîslaru, consilier de stat pe probleme economice la Cancelaria Primului Ministru, Prefectul Judeţului Cluj, domnul Gheorghe Ioan Vuşcan, Primarul municipiului Cluj-Napoca, domnul Emil Boc.
În cadrul întâlnirii, Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj a prezentat Primului Ministru o serie de proiecte prioritare ale forului administrativ judeţean pentru perioada 2014-2020, subliniind necesitatea sprijinirii acestora de către Guvern în contextul numeroaselor beneficii pe care implementarea acestora le-ar genera la nivelul întregii regiuni.

