Zăcământul de apă geotermală de sub municipiul Oradea va fi valorificat printr-un proiect ce are ca scop producerea agentului termic de încălzire pentru consumatorii de energie termică.
Trei investiţii majore vor fi realizate până în primăvara anului 2017.
Valoarea totală a proiectului este de 17,61 milioane lei cu TVA, sumă care este finanțată prin programul RO06 Energie Regenerabilă, derulat prin Granturile SEE 2009-2014 și Bugetul de Stat Fondul pentru Mediu.
Punerea în valoare a zăcământului de apă geotermală este condiționată de amenajarea unor sonde de reinjecție. După 25 de ani, primele două puțuri au fost realizate prin programe europene.
Noul proiect prevede extinderea acestui sistem şi în zona Universității – Liceul Sportiv – Partenie Cosma – zona parcului Bălcescu – strada Sucevei.
Principalele investiţii ce se vor realiza în cadrul proiectului sunt următoarele: puțul de apă geotermală din incinta Universității Oradea va fi legat cu punctul termic de la Liceul sportiv, prin realizarea tuturor rețelelor de legătură dintre aceste două puncte și legătura cu sonda de reinjecție. Va fi modernizat integral punctul termic 902, care alimentează cu energie termică imobilele situate pe străzile Matei Basarab, Sucevei, Rimanoczy Kalman. Totodată, se vor înlocui schimbătoarele de căldură vechi, pompele de circulație și vanele cu module termice complet automatizate, cu funcționare în paralel atât pe sistem geotermal, cât și pe sistem de agent primar CET.
Alimentarea punctului termic PT 902 cu agent geotermal de 85 grade C va înlocui agentul primar CET pentru producerea de energie termică şi va asigura prepararea apei calde de consum pe perioada sezonului de încălzire. Substanţa geotermală din PT 902 va produce o energie de 3.000 Gcal (3.498 Mw)/sezon încălzire + 150 Gcal (175 Mw)/sezon încălzire pentru prepararea apei calde de consum. Prin utilizarea energiei geotermale în locul agentului primar CET, cantitatea de emisii de CO2 va fi redusa annual cu aprox. 1.779 to/an.
Exploatarea zăcământului de apă geotermală este prevăzută a se realiza cu reinjecţia apei geotermale uzate din punct de vedere termic, în vederea asigurării perenităţii zăcământului.
Pentru a se putea reinjecta toată cantitatea de apă geotermală extrasă, este necesară executarea unei sonde noi de reinjecţie pe terenul amplasat în cadrul fostei pepiniere, teren aparţinând Primăriei Municipiului Oradea.
Forajul de reinjecţie se va executa la o adâncime de 2.900 m şi se va realiza de asemenea staţia de reinjecţie aferentă acestuia, constând dintr-un rezervor de 50 mc şi un grup de repompare.
Deoarece temperatura agentului geotermal va fi mai mică decât cea furnizată în prezent de CET, în punctul termic existent se vor face modificări majore, în sensul transformării în substaţie de producere a agentului de încălzire. În caz de forţă majoră (defecţiuni în cadrul forajului geotermal), se va asigura încălzirea prin intermediul agentului primar CET.

