Proiectul de execuţie a unui nou pod peste calea ferată 418A Beclean – Sărăţel este estimat la 8,7 milioane euro. Obiectivul va fi construit la km 47+128, între staţiile Măgheruş şi Sărăţel, judeţul Bistriţa-Năsăud.
Potrivit unui proiect de hotărâre ce va fi supus astăzi aprobării Guvernului, valoarea totală a investiţiei este estimată la 39 milioane lei, din care 32,98 milioane lei o reprezintă lucrările de construcţii şi montaj.
Investiţia este eşalonată pe trei ani. Pentru lucrările ce vor fi realizate în primul urmează să fie alocate 12,59 milioane lei, pentru anul II suma de 17,83 milioane lei, iar pentru anul III 8,62 milioane lei.
Podul existent la km 47+128 are o lungime de 107,8 metri prezintă fisuri pe zone restrânse cu urme de infiltraţii, betonul este degradat şi desprins; tablierele au coroziuni avansate la partea inferioară a tuturor elementelor, au capete de nit corodate, elemente cu reduceri substanţiale de secţiuni şi găuri în gusee; bancheta cuzineţilor este colmatată cu material depus de ape şi piatră spartă; racordările cu terasamentul şi scările de acces sunt parţial degradate. Totodată, malul drept, amonte de pod, este puternic erodat din cauza traseului albiei, punând în pericol culeea podului.
Va fi construit un pod nou, în aval de amplasamentul actual, cu trei deschideri de 35 m fiecare. Tăblierele vor fi de tip grinzi cu zăbrele, cu calea jos cu cuva de balast din beton. Infrastructura va fi formată din două culee şi două pile din beton armat, cu fundaţii pe coloane.
Vechiul pod va fi demolat şi se va executa decaparea şi profilarea albiei, îndepărtarea din deschiderea podului a grupurilor de piloţi de lemn şi a infrastructurilor abandonate.
De asemenea, se vor realiza lucrări de apărare a malului drept amonte de pod, cu gabioane şi anrocamente pe o lungime de cca. 300 m amonte şi 100m aval.
Durata de realizare a lucrărilor este de 32 de luni.
Obiectivul de investiţii “Pod km 47+128, linia C.F. 418A Beclean – Sărăţel, între staţiile Măgheruş şi Sărăţel” la faza SF, a primit avizul Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe în 5 octombrie 2015.
Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat.