Pentru moscheea pe care Muftiatul Cultului Musulman din România intenționează să o construiască pe Bulevardul Expoziției nr. 22 – 30 a fost eliberat certificatul de urbanism.
Având în vedere că amplasamentul pe care urmează să fie construită moscheea este situat în zona CB5 –zonă situată în afara perimetrului central, care grupează funcțiuni complexe de infrastructură municipală și supramunicipală – pentru autorizarea construcției este necesară obținerea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ), care intră în competența exclusivă a Primăriei Municipiului București.
Numai după ce Municipalitatea va delibera și aproba Planul Urbanistic Zonal, beneficiarul construcției va putea solicita Primăriei Sectorului 1 eliberarea unei autorizații de construire.
Intre timp, Marea Lojă Națională din România a obtinut la finele anului trecut aprobarea din partea PUZ-ul aferent proiectului de construire a sediului său. Acesta va fi amplasat pe b-dul Expoziţiei, nr. 24F. Terenul de 2.500 mp se află în domeniul public al statului fiind administrat de RAPPS.
Imobilul are prevăzute funcţii mixte, săli de conferinţe/întruniri, bibliotecă, muzeu, club/alimentaţie publică/comerţ şi birouri/arhivă.
Regimul de înălţime va fi de 2S+D+P+3E+E4R, înălţimea maximă fiind de 30 m.
La subsol va fi amenajată o parcare pe două nivele, cu 112 locuri, iar la demisol este prevăzut un club cu 115 locuri, un lobby, dar și un restaurant cu 150 de locuri. Parterul va cuprinde si o sală de spectacole cu 679 de locuri. La etajele superioare vor mai fi construite încă șapte săli multifuncționale. In plus, la etajul patru al clădirii vor fi amenajate un muzeu și o bibliotecă.

