Consorțiul de investitori imobiliari Forte Partners anunță începerea lucrărilor de construcție la proiectul imobiliar The Bridge din zona podului Basarab, investiția pentru prima fază a complexului de birouri ridicându-se la 60 de milioane euro.
Parcul de afaceri va fi ridicat pe Șoseaua Orhideelor 15, pe terenul fostei fabrici de pâine Spicul, în două faze. Prima din ele constă într-o clădire cu două subsoluri, parter și 10 etaje, cu suprafață brută închiriabilă de 36.189 mp.
”Sunt bucuros că pot anunța astăzi obținerea autorizației de construcție și debutul lucrărilor pentru proiectul The Bridge, o investiție majoră pe piața imobiliară românească,” a spus Geo Mărgescu, Fondator & CEO, Forte Partners.
Livrarea primei faze a proiectului este prevăzută pentru ultimul trimestru al anului viitor.
Forte Partners este un grup de investitori cu o vastă experiență în mediul de afaceri local, printre acționari numărându-se familia Jabra, Ionuț Dumitrescu și Geo Mărgescu.
În portofoliul Forte Partners se regăsesc proiectele de birouri Ștefan cel Mare și The Bridge, precum și terenuri pentru proiecte viitoare în zone ca Barbu Văcărescu şi pasajul Basarab.
Modelul de afaceri vizat de Forte Partners este achiziționarea unor terenuri strategic poziționate, dezvoltarea unor proiecte “state of the art”, vânzarea lor și reinvestirea profitului în noi proiecte. Segmentele vizate sunt: office, retail și rezidențial premium.

