Continuarea în 2016 a programului guvernamental “Prima Casă” rămâne incertă până când Ministerul Finanţelor va finaliza o analiză completă asupra derulării sale.
Ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu a precizat: “În acest moment ne uităm la oportunitatea programului şi luăm în calcul diferite scenarii. Aceste scenarii au în vedere actualele date economice şi macroeconomice, deoarece constatăm o creştere accelerată a creditului, deja, în afara Programului «Prima casă». De asemenea, avem o situaţie a lichidităţii în bănci foarte bună, care nu ar mai necesita atâta sprijin din partea statului”.
Oricum, dacă programul va fi reluat, condiţiile de implementare ar putea fi schimbate. “Poate nu ar fi oportună (n.r. prelungirea programului) în aceleaşi condiţii. Analizăm toate posibilităţile”, a adăugat doamna Dragu.
În opinia sa, programul a fost până acum un succes: “Este un program de succes, a fost un program de succes în anii precedenţi, avem peste 160.000 de proiecte pe «Prima Casă»”.
Anul acesta, au fost acordate până la data de 22 noiembrie 29.400 de garanţii prin programul Prima Casă. Valoarea totală a finanţărilor depăşeşte 4,9 miliarde de lei (1,1 miliarde euro). Valoarea medie a creditului in primele 10 luni din 2015 este de aproximativ 167.500 lei (circa 37.000 euro), conform datelor furnizate de FNGCIMM, coordonatorul programului Prima Casă.
De la demararea programului, în 2009, şi până în prezent, numărul total de garanţii acordate este de peste 164.000. Valoarea totală a garanţiilor acordate depăşeşte 13,7 miliarde lei (circa 3 miliarde euro), cu un volum total al finanţărilor de peste 27 miliarde lei (6 miliarde euro).

