Bulgaria ar putea deveni centru de distribuţie a gazului din regiune potrivit declaraţiilor premierului bulgar Boyko Borisov.
Proiectul de construcţie a noului centru de distribuţie ar urma să coste 2,2 miliarde de euro şi a fost discutat în cadrul întâlnirii la nivel înalt pe tema energiei care a avut loc la Sofia la începutul acestei săptămâni.
Dezvoltarea din timp a infrastructurii de gaz este importantă pentru situaţia dificilă din Europa Centrală şi de Est, potrivit reprezentanţilor Comisiei Europene citaţi de novinite.com.
Grupul întrunit la Sofia are ca scop realizarea unei hărţi a infrastructurii prioritate energetice şi implementarea acesteia pentru îmbunătăţirea rezervelor de gaz.
La eveniment au participat reprezentanţi din Austria, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Ungaria, Italia, România, Slovenia şi Slovacia alături de oficiali europeni.