Oferte locuri de munca top

Mai multe autorizaţii de construire la Oradea

Ordea centruCererile pentru autorizații de construire în Oradea au fost anul trecut mult mai numeroase decât în anul 2013. Astfel, s-au înregistrat cu 1110 mai multe cereri, adică o creştere  cu circa 52%, se arată în raportul de activitate al arhitectului şef al municipiului Oradea.

Pe tipuri de acte emise, o comparaţie cu anul 2013, arată o creștere a tuturor tipurilor de acte, astfel: certificatele de urbanism au crescut cu 17%; autorizaţiile de construire cu aproximativ 26%,  autorizaţiile de desfiinţare cu aproape 21%.

Pe domenii de autorizare există o creștere evidentă a numărului de autorizaţii pe toate segmentele de autorizare, astfel: publicitate cu 109%; reţele cu 9% şi aproape 11% pentru construcții- clădiri.

Creșterea numărului de autorizații pentru lucrările de construcţii este de aproape 24% raportată la 2012 (cel mai bun an al intervalului 2010-2014), iar față de cel mai slab an al intervalului (2010) este de aproape 41%.

O noutate care a fost introdusă în cursul anului trecut la Oradea se referă la introducerea sistemului de taxe de urgență la emiterea certificatelor de urbanism, a autorizațiilor de construire/desființare și a adeverințelor de luare în folosință a construcțiilor. Astfel la solicitarea beneficiarilor, acestea se emit în două zile lucratoare –CU-, în cinci zile lucratoare –AC și ALF. Taxele percepute sunt modice în comparatie cu alte municipii, 50 lei pentru prima categorie de acte, iar 100 lei pentru cea de a doua. Ponderea solicitărilor pentru emitere în regim de urgență a fost în anul 2014 de circa 30%.

 

Sus