Oferte locuri de munca top

Investitorii greci ar putea finanţa parcări în Bucureşti

IMG_6324_resizePrimăria Capitalei doreşte să atragă investitori greci interesaţi să investească în proiecte de infrastructură ce pot fi derulate în parteneriat public-privat.

Un grup de investitori greci a participat în această săptămână la o întâlnire cu Sorin Oprescu, primarul general al Bucureştiului.

Pe lângă principalele proiecte ale Municipalităţii privind dezvoltarea infrastructurii oraşului, reprezentanţii primăriei au discutat cu investitorii greci despre strategia parcărilor din Bucuresti, care pot fi construite în parteneriat public-privat.

Ambasadorul Greciei în România, Grigorios Vassiloconstandakis, care a luat parte la eveniment, a declarat: „Experienţa parteneriatului public-privat există şi în Grecia, iar Municipalitatea din Atena beneficiază de acest tip de investiţii. Este însă o experienţă relativ nouă şi este foarte bine că putem învăţa unul de la celălat (…) Sunt sigur că această întâlnire se va dovedi una foarte productivă atât pentru Bucureşti, cât şi pentru societăţile şi întreprinderile greceşti care se află în România, mai ales în condiţiile în care investitorii pot benficia de parteneriatul public-privat”.

Reprezentanţii municipalităţii şi investitorii greci au discutat şi despre alte proiecte, cum ar fi: consolidarea clădirilor cu risc seismic, introducerea canalizării pe toate străzile Capitalei sau reorganizarea serviciului de distribuţie a energiei termice.

Sus