Conducte pentru realizarea proiectului South Stream continuă să fie transportate în Bulgaria deşi proiectul a fost abandonat, scrie Novinite.com.
Un vas sub pavilionul Bahamasului care transporta conducte pentru proiect a fost blocat în apele puţin adânci din apropierea portului Burgas. Potrivit site-ului de ştiri Dnevnik.bg aceasta este a treia oară când acelaşi vas aduce un transport de conducte pentru South Stream în Bulgaria.
Proiectul South Stream a fost abandonat în decembrie 2014 după ce, la presiunile Uniunii Europene, Bulgaria a refuzat să emită autorizaţiile necesare demarării investiţiei pe teritoriul său.
Conducta South Stream urma să transporte 63 miliarde mc de gaz din Rusia în Europa Centrală prin Bulgaria şi Serbia.