Oferte locuri de munca top

Cel mai mare proiect solar din Europa va fi dezvoltat în Franţa

Schneider Electric The Hive 2011 07 18Consorţiul Eiffage-Krinner-Schneider Electric va realiza cel mai mare proiect solar din Europa în Cestas, Franţa. Investiţia în construcţia fermei solare şi a substaţiei de extra-înaltă tensiune se va ridica la suma de 285 de milioane de euro.
În cadrul contractului, consorțiul va asigura nu doar proiectarea și construirea celor două unități, ci și operarea și întreținerea lor.
Compania Eiffage Group va realiza studii de inginerie prin subsidiara Clemessy RMT, în timp ce Eiffage Travaux Publics va efectua lucrările de terasamente, iar interconectarea va fi asigurată de Eiffage Energia. De asemenea, Krinner GmbH va fi responsabilă de realizarea fundațiilor și a structurilor de montaj pentru panourile fotovoltaice.
Schneider Electric va oferi o soluție completă pentru managementul, controlul și monitorizarea energiei produse în această unitate. Soluția va acoperi întregul lanț de conversie electrică, asigurând managementul energiei de la panourile solare la rețeaua de înaltă tensiune.

Proiectul este dezvoltat de Neoen, unul dintre cei mai mari jucători din piața energiei regenerabile din Franța, și va avea o capacitate totală de 300 MWp. Ferma va fi conectată direct la rețeaua electrică de foarte înaltă tensiune și va fi funcțională din octombrie 2015. Aceasta va genera peste 350 GWh pe an, suficient pentru a furniza necesarul zilnic de consum de energie pentru întreaga populație din Bordeaux.

Sus