Oferte locuri de munca top

Erorile din titlurile de proprietate vor putea fi corectate fără instanţă

OLYMPUS DIGITAL CAMERAÎndreptarea erorilor materiale din titlurile de proprietate va putea fi făcută fără a se apela la acţiune în instanţa de judecată începând cu 1 septembrie 2014.
Aceasta este una dintre modificările prevăzute de Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700/2014.
În anumite cazuri, Oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară vor putea îndrepta erorile materiale din titlurile de proprietate la cererea persoanei interesate sau din oficiu, dacă, în urma verificărilor se constată că acestea sunt datorate transcrierii eronate pe titlul de proprietate a unora dintre informaţiile de pe procesul verbal de punere în posesie sau din documentele care au stat la baza punerii în posesie. Astfel, proprietarii nu vor mai trebui să se adreseze instanţei.
Totodată, titlurile de proprietate se pot modifica de către oficiul teritorial, în temeiul hotărârii comisiei judeţene, atunci când modificările se referă la: numărul tarlalei/parcelei; numele autorului dreptului de proprietate, în conformitate cu actele de stare civilă; modificarea vecinătăţilor fără afectarea amplasamentului; modificarea suprafeţelor parcelelor fără modificarea suprafeţei totale.
Cu toate acestea, modificarea suprafeţei totale în plus sau în minus faţă de cea reconstituită nu poate fi soluţionată în condiţiile menţionate mai sus, ci prin hotărâre judecătorească definitivă.


Etichete:
Sus