Peste 191 de milioane de lei este bugetul de venituri şi cheltuieli pentru 2014 al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, aprobat de Guvern în şedinţa din această săptămână.
Suplimentarea bugetului pentru programul Prima Casă cu 400 de milioane de lei, echivalentul a 90 de milioane de euro a fost aprobată de executiv în aceeaşi şedinţă.
Banii provin “din plafonul destinat Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanțate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, întrucât din acest plafon, în sumă de 100 milioane euro în 2014, nu a fost acordată nicio garanție.”, se arată în lista hotărârilor de Guvern.
De asemenea Guvernul a mai aprobat un Memorandum prin care proiectele de infrastructură derulate prin POS Transport şi POS Mediu care depăşesc termenul limită pentru eligibilitatea cheltuielilor ar trebui urgentate. Memorandumul propune printre altele “pentru proiectele care au un grad mare de risc de nefinalizare, să se analizeze posibilitățile de fazare sau de transferare a acestor proiecte în perioada de tranziție, în așa fel încât să poată fi continuate după data de 31.12.2015.”, potrivit listei de hotărâri a Guvernului.
Guvernul a aprobat şi Memorandumul cu tema “Memorandum de înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria în vederea implementării studiilor de fezabilitate privind construcţia de noi poduri peste fluviul Dunărea”.


