Solplanet x AeroFix

UE va avea hartă strategică pentru energia maritimă

Larg2O hartă strategică privind zonele de dezvoltare a proiectelor care folosesc energia maritimă pentru producţia de energie verde ar trebui să fie finalizată până în 2016.
În acest sens autorităţile europene au organizat Ocean Energy Forum la începutul acestei luni la Paris, pe fondul creşterii oportunităţilor de exploatare a apelor maritime.
“Deşi este un sector în formare, energia oceanelor are un potenţial enorm. De aceea, Comisia Europeană a creat Ocean Energy Forum ca un loc de întâlnire pentru reprezentanţii din industrie, din sectorul public şi alte părţi interesate pentru a discuta despre dezvoltarea sectorului de energie maritimă, pentru a ajuta la comercializarea energiei produse, contribuind astfel la targetul de regenerabile”, a declarat comisarul european Maria Damanaki.
Fondurile europene merg către acest sector încă din anii ’80 până acum fiind investiţi peste 90 de milioane de euro  pentru energia maritimă. În luna iulie trei proiecte europene au fost alese şi vor primi peste 100 de milioane de euro în următorii ani prin programul NER300. De asemenea BEI are pregătit un program de finanţare pentru astfel de proiecte, potrivit comisarului european.
Acest tip de proiecte ar putea fi finanţate şi din fonduri alocate prin Programul Operaţional Regional cum este cazul Mării Britanii sau al Franţei, unde golful Cherbourg va fi transformat într-o sursă importantă de energie.

Sus