Comuna ialomiţeană Gheorghe Doja va avea sistem de canalizare şi tratare ape uzate menajere în urma implementării unui proiect în valoare de peste 8 milioane de lei plus TVA.
Primăria comunei caută constructor pentru lucrări de construcţie a cel puţin 20 de km de reţea de canalizare, o staţie de epurare şi construcţiile adiacente acestora (cameră colectare, rezervor de vacuum, staţie centrală de producere vacuum).
Constructorii interesaţi pot depune ofertele de participare până cel târziu pe 14 octombrie. Criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut.
Proiectul este finanțat exclusiv din fonduri bugetare.