Programul Casa Verde avanseaza, la finele lunii iunie a fost publicat in Monitorul Oficial ordinul de ministru care permite repornirea programului de la nivelul anului 2011.
Urmeaza ca, in urmatoarele zile, cele 5.835 de dosare aprobate deja sa fie
transmise spre semnare si de catre beneficiari. Acestea vor fi directionate catre Agentiile Judetene de Protectia Mediului, care vor contacta beneficiarii si ii vor invita sa semneze contractele, se arata intr-un comunicat al Ministerului Mediului.
In acelasi timp, a fost demarata procedura de analiza pentru restul de 9.776 de dosare depuse in sesiunea din anul 2011.
Analiza si evaluarea dosarelor depuse se deruleaza in ordinea sosirii lor la
Administratia Fondului pentru Mediu, de la agentiile locale pentru protectia
mediului.
„Va asigur ca toti cei care au depus dosare de finantare in sesiunea din 2011 a programului Casa Verde si ale caror dosare au fost sau vor fi aprobate, vor semna contractele de finantare in acest an”, a precizat Attila Korodi, ministrul mediului.
Dupa ce vor fi finalizate toate dosarele aflate in analiza se va stabili data lansarii noului apel de proiecte.
„Nu pot sa va spun inca cu certitudine daca vom avea un nou call anul acesta, sau daca vorbim de anul viitor. Acest lucru depinde de programarea finantarilor aflate in curs, dar si de rata incasarilor la Fondul de Mediu. Ceea ce pot insa sa va asigur este ca Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice, prin Fondul de Mediu, dispune de resursele pentru a finanta investitii in beneficiul mediului si al cetatenilor”, a adaugat Attila Korodi.