Lucrarile de modernizare ale uneia dintre cele mai aglomerate zone ale Iasiului, Axa Sud, sectorul Podu Ros – CUG, avanseaza.
In ultimele doua saptamani, constructorii au montat hidroizolatia pe tronsonul consolidat al pasajului ce cuprinde benzile de circulatie si trotuarele pe sensul spre Podu Ros. Dupa amplasarea stratului care protejeaza structura pasajului, pe tot sectorul proaspat betonat, va fi realizata asfaltarea zonei carosabile si montarea bordurilor pentru separarea trotuarelor. Aceasta etapa inseamna si deschiderea circulatiei pe zona modernizata, santierul urmand sa fie mutat pe sectorul liniilor de tramvai.
In paralel, constructorii lucreaza la ultimele etape de finisare a zonei carosabile de-a lungul soselei Nicolina. In aceasta perioada se lucreaza la definitivarea canalizatiilor pentru utilitati si ridicarea capacelor de acces la nivelul carosabilului. De asemenea, sunt in lucru betonarea tronsoanelor dintre liniile de tramvai pe zona Rond Vechi si Belvedere. De altfel, sinele noi de tramvai sunt montate pe tot traseul CUG (Tehnopolis) – Belvedere. Asezarea noilor cai de rulare pentru tramvaie a ramas de realizat pe zona Belvedere – Podu Ros.